Pe măsură ce timpul trece, #stămacasă se transformă din excepție și măsură de urgență în realitate. În viața noastră de zi cu zi. Ne trezim, trăim și adormim în carantină, una pe care mulți dintre noi au adoptat-o de bunăvoie, înainte să fie cerută de autorități.

SARS-CoV-2 nu ne-a salutat înainte și nici nu ne-a anunțat de vizită. Iar la apariția noului coronavirus, la frică și la carantină, noi reactionăm diferit. Mulți dintre noi bravează, descoperindu-și brusc talente ascunse și o nouă pasiune pentru lectură sau gătit. Alții se tem și recunosc că se tem. Însă fie că vrem sau nu să recunoaștem, de reacționat, reacționăm cu toții. Iar asta e ceva firesc! În lumea pandemiei, sănătatea psihică și fizică a redevenit brusc cea mai valoroasă resursă.

Pe scurt, despre carantină și izolare

Omul este un animal social care a făcut multe descoperiri taman datorită comunicării. De la roată la Dumnezeu, povestea omenirii este și va fi mereu una socială. Puțini sunt cei care se țin departe de contextul social, iar pe aceștia îi numim fie sfinți, fie ciudați, tocmai pentru că ni se pare nefirească această distanță. Izolarea ne afectează pe toți și îi îmbolnăvește pe mulți: studiile arată că singurătatea crește riscurile pentru apariția anumitor boli la fel de mult ca fumatul a 15 țigări pe zi. Sau ca abuzul de alcool.

Cuvântul acesta, carantină, a devenit brusc întruchiparea coșmarurilor noastre. Poate că nu sunt unele HD, cu zombi, vampiri sau alte feluri de monștri, însă tot înfricoșătoare sunt. Până și termenul de carantină are conotații nefaste, doar a apărut de la celebrele quaranta giorni, cele patruzeci de zile obligatorii de izolare pentru navele din Europa, pe vremea epidemiei de ciumă bubonică. Cu asemenea idei în minte, este din ce în se mai greu să-ți păstrezi sănătatea psihică și seninătatea sprituală.

Sănătatea psihică: de la moft, la realitate

Pandemia nu ne-a învățat destule, încă. Tot așa cum până acum circulau fel de fel de rețete miraculoase, uleiuri magice și sfaturi spirituale îndoielnice, rețetele pentru fericire la conservă circulă nestingherite și acum, alături de SARS-CoV-2. Influencerii ne spun să citim mai mult, să ne uităm la operă și filme, să facem yoga și să ne redescoperim pe noi înșine. Aceste sfaturi nu-s neapărat nocive în sine, dar e destul de greu de crezut că am putea, cu sutele de mii, să ne vindecăm de anxietate citind. Mai ales dacă lectura nu se numără printre pasiunile noastre.

Este rezonabil să pornim în lupta pentru sănătate psihică cu un pic de toleranță, înțelegând că oamenii sunt diferiți. La un stimul comun, așa cum este SARS-CoV-2, unii se tem de boală, alții de moarte, alții de lipsa banilor, iar cei cu imaginația ceva mai bine antrenată, de marțieni, de gaze mortale aruncate-n atmosferă de cine știe ce guvern sau chiar de Apocalipsă. Frica este o emoție primară pe care o experimentăm cu toții, dar fiecare în felul lui unic și special. La fel ar trebui să fie și acțiunile noastre împotriva anxietății: unice și speciale.

Cum să-ți păstrezi sănătatea psihică în timpul carantinei

În primul rând, este important să înțelegi că este normal să te simți ciudat stând doar în casă, dar și că îngrijorările tale cu privire la viitorul de după SARS-CoV-2 nu sunt nebunești, ci cât se poate de raționale. Nu știi când se va termina carantina, nici de ce resurse vei avea nevoie pentru a trece cu bine peste ea. Vorbim despre un virus nou, cu efecte noi, așa că nici măcar autoritățile nu ne pot ajuta să scapăm de îngrijorări. Avem o problemă nouă care cere soluții noi, dar nu avem un plan concret de acțiune, exceptând #stămacasă.

Puțini dintre noi au trecut prin războaie sau epidemii înfricoșătoare, si mai puțini au trăit frica la adevărata ei capacitate. Pentru marea majoritate, cea mai apropiată legătură recentă cu prezenta epidemie este un horror de mâna a doua văzut de curând pe Netflix. Este firesc să te temi și este important să realizezi că nu ești singurul care se teme, indiferent ce ți-ar spune cine. Până la urmă, primul pas pe care îl poți face pentru a rezolva o nouă problemă este să recunoști că o ai.

#stămacasă nu înseamnă doar să stai

Unul dintre lucrurile pe care le-am tot auzit și care pare corect este faptul că nu e suficient să stai. Chiar dacă stai acasă, probabil că simți nevoia să faci ceva. Oamenii nu sunt doar creaturi sociale, ci și creaturi active și reactive. Așa se face că reacționează prost la izolare și la lipsă de activitate. Dacă sănătatea psihică este importantă pentru tine și dacă simți că nivelul tău de anxietate este în creștere, fă ceva!

Ferește-te însă de ipocrizie și de rețete minune care promit o rutină de carantină perfectă pentru toți. Să faci ceva nu înseamnă să-ți descoperi brusc pasiuni academice, spirituale și superioare. Nu oricine face yoga ajunge Dala Lama instantaneu, nu oricui îi place yoga, oricum, iar decât o lectură motivațională proastă pe vreme de pandemie, mai bine deloc. Atunci când îți alegi activitățile, nu te lăsa inspirat de pasiunile altora, alege și trăiește propriile tale pasiuni!

Sfaturi pentru cei mici, dar și pentru cei mari

Printe influencerii cu mesaje pozitive și oneste din ultima perioadă se numără și Gabriel. El este un adevarat personaj, atât prin felul lui de a fi, cât și prin modul în care comunică online. Gabriel a încercat să ofere o serie de sfaturi pentru publicul lui, o comunitate cu vârstă mai mică, care s-a trezit brusc lipsită de contactul zilnic cu prietenii, la școală sau în parc. Gabriel le-a explicat celor mai tineri dintre noi ce pot face cât stau în casă sau cum pot transforma această perioadă în una fun sau măcar suportabilă.

https://www.instagram.com/p/B-AsP8TH9Ma/

Pe lângă sfaturile lui Gabriel, care se pot aplica atât la copii și adolescenți, cât și la adulți, există și alte ghiduri de care ar trebui să ținem cont pentru sănătate psihică și fizică:

  • Autoritățile recomandă activitatea fizică, chiar și în afara casei, în curte sau în imediata apropiere. Asta se întâmplă pentru că sportul este necesar pentru sănătatea psihică și fizică, indiferent de perioadă. Acasă, poți opta pentru yoga, gimnastică sau dans, dar e bine să știi că poți ieși din casă ocazional pentru o plimbare scurtă, mai ales dacă ai sub 65 ani, ești responsabil și #staiacasă în rest. Menține însă distanța de siguranță, chiar dacă ieși din casă doar o dată pe săptămână.
  • Încearcă să-ți cultivi pasiunile, indiferent care sunt ele, în loc să urmezi rețetele altora de succes. Pentru cei pasionați de călătorii, Muzeele Vaticanului au pus la dispoziție un tur virtual fascinant, iar social media și platformele de virtual travel te pot ajuta să vezi lumea chiar de acasă.
  • Este adevărat că filmele și lectura sunt importante în această perioadă grea, dar este esențial și să faci ce îți place. Pentru a cultiva o stare de normalitate, este foarte important să menții o parte din activitățile de dinainte de criză. Așadar, profită de biblioteca virtuală de la Humanitas dacă îți place realmente să citești, dar, dacă activitatea ta favorită de până acum era cafeaua la Starbucks alături de o prietenă… Mai bine renunți la încercarea de a deveni Nietzsche peste noapte, îți comanzi o cafea de pe Uber Eats și îi dai un telefon prietenei cu pricina.
  • Cumpără ce îți place, fără să strângi provizii inutile. Este adevărat că trebuie să limităm extrem de mult ieșirile la cumpărături, dar asta nu înseamnă să achiziționăm în exces alimente de bază. Cumpără alimentele de care ai nevoie pentru o perioadă mai lungă și nu renunța la mici capricii, pentru că ele te vor ajuta să te simți mai bine și să-ți păstrezi sănătatea psihică.
  • Limitează consumul de știri și renunță la sursele de panică! Deși sună paradoxal în perioada asta, recomandarea experților este de a te informa din media de maxim 3 ori pe zi. În plus, este foarte important să alegi cu atenție sursele din care te informezi, pentru a limita și panica, dar și falsele speranțe de mai bine. Pentru că nu, nu s-au întors delfinii în Cagliari și nici lebedele în Veneția.

 

*Articol realizat alături de echipa Le Squad.

How to...

3 Replies to “Cum să-ți păstrezi sănătatea psihică în timpul carantinei”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *