Constantin Noica: Jurnal filozofic – lectură din dor de soare și cărți

În ultima vreme simt nevoia de zile libere pentru soare și cărți. Și dor de ducă în verde, iarbă și nisip. Când se face ora dorului, mă trezesc citindu-l pe Noica, molcom, resemnat. După vreo 10 minute de lectură, mă surprind zâmbind sincer. Neresemnat.

Pe Eugene Ionesco îl descopăr mereu sub semnul întrebării, dar pe Constantin Noica îl aflu când mirându-se, când tolerându-ne, căci primul este francez, acolo unde cel de-al doilea rămâne mereu român. Constantin Noica se apropie cu umilință de Eminescu și cu întelegere de sufletul romnesc. Așa mă apropii și eu de Jurnalul filozofic: cum mă aplecam, copilă, către semnele cusute de bunica pe un banal ștergar.

V-am făcut dor și poftă? Iată un strop de înțelepciune, de citit din dor de soare și cărți:

…nu știm ce e om bun și rău, inteligent și prost, cum nu știm ce e o femeie frumoasă. Numai inteligența, care e plină de răutate, dacă e liberă și nu slujește nimic, vrea să vadă clar. Numai ea categorisește și, firește, critică. Dar viața e dozaj. Ești din când în când inteligent, sau ești mai inteligent azi decât ieri; iar o femeie frumoasă, pe care întâlnirea cu cineva nu o face mai frumoasă, e una dintre cele mai triste reușite ale biologiei.

Să fim mai frumoase măcar după întâlnirea cu omul din carte!