„Girl Power in Social Media” este tema SocialPedia 31. Evenimentul este dedicat tuturor pasionaților lumii digitale și are loc offline, pe 19 octombrie 2021, de la ora 18:30.

Speakerii acestei ediții, sponsored by ANSWEAR România, sunt: Amalia Năstase – Președinte Fundației pentru Copii Ronald McDonald, Marta Ușurelu – Owner Biz și Alina Greavu – Creator de conținut @Aluziva.

Cui i se adresează SocialPedia 31?

Ediția din luna octombrie, SocialPedia 31, este dedicată femeilor puternice din social media care, prin acțiunile lor, schimbă zi de zi în bine comunitățile din care fac parte. Femei curajoase, responsabile, sincere, care nu se feresc să își expună vulnerabilitățile. Femei de la care cu toții avem ceva de învățat.

Cele trei invitate ne vor împărtăși modul în care reușesc să schimbe mentalități și obiceiuri, cum consolidează mediul de business din România și cum reușesc să se împartă între job și viața personală, atunci când toate privirile sunt ațintite asupra lor.

Care sunt subiectele acestei ediţii?

Organizatorii SocialPedia 31 au promis să abordeze următoarele subiecte alături de invitatele lor:

  • Ce înseamnă Girl Power în social media?
  • Ce înseamnă să fii femeie în mediul de business?
  • Care sunt campaniile pe care le-au inițiat/sprijinit și care le sunt dragi?
  • Cum comunici eficient în social media, în comunități?
  • De ce este nevoie ca din ce în ce mai multe femei să aibă o VOCE?
  • Cum se împacă jobul cu viață privată?

Ce spun organizatorii şi sponsorii evenimentului?

Suntem nerăbdătoare și onorate să ascultăm ce au de spus cele trei invitate ale noastre, femei puternice, care schimbă lumea în fiecare zi. Vom descoperi, alături de participanți, cum reușesc să mute munții din loc cu ajutorul comunicării în mediul online și nu numai. Așteptăm povești inspiraționale și sfaturi practice, din care cu toții vom avea de învățat,declară organizatorii evenimentului.

În perioada ce urmează, Answear se concentrează mai mult pe comunicarea către și despre femei. Vrem să le recunoaștem puterea și unicitatea lăsând la o parte regulile cu care am fost obișnuiți până acum, stereotipurile pe care le-am tot auzit încă din copilărie și care au impus anumite standarde total nerealiste în societate. Fiecare femeie trebuie să își trăiască viața după propriile reguli, să își îndeplinească menirea și să se dezvolte în orice domeniu simte că i se potrivește. Sensibile, puternice, romantice, temperamentale, timide sau curajoase… Feminitatea are atât de multe valențe încât frumusețea constă tocmai în unicitate și autenticitate. Arătăm lumii întregi cât de frumoase pot fi femeile, toate, fără excepții,” spun reprezentanții Answear România.

Înscrierile gratuite se fac aici: https://socialpedia.ro/socialpedia-31/

În conformitate cu reglementările de la data evenimentului, la SocialPedia 31 va fi permis accesul tuturor celor care vor face dovada înregistrării și care vor prezenta la intrare Certificatul Verde care atestă, după caz, peste 10 zile de la schema completă de vaccinare sau între 15 și 180 de zile de la trecerea prin boală. Nu este permis accesul cu test RT-PCR sau test rapid de tip antigen. În plus, la eveniment se vor asigura măsuri pentru purtarea măștii de protecție și o suprafață de minimum 2mp pentru fiecare persoană.

Citeşte şi: SocialPedia 30…

Câteva detalii despre speakeri

Amalia Năstase – Președinte Fundației pentru Copii Ronald McDonald

Amalia Năstase este antreprenor, influencer, mamă, soție, Președintele Fundației pentru Copii Ronald McDonald, ambasadorul Salvați Copiii România pentru campania de reducere a mortalității infantile, membru al consiliului de administrație al Fundației Renașterea și Managing Partner Eventures, agenție de publicitate fondată în 2008.

Marta Ușurelu – owner BIZ

Marta Ușurelu este antreprenor, owner revista Biz de 11 ani de zile și jurnalist de 22 de ani. Datorită creativității și curajului său, Biz este acum liderul presei de business în România. Pariază pe inovație și competență pentru că doar așa a reușit să strângă o comunitate puternică de oameni de afaceri, iar platforma de evenimente pe care le-a organizat în ultimii 20 ani a adus mereu în plin plan speakeri relevanți și public avizat.

Alina Greavu – creator de conținut @Aluziva

Alina Greavu (31 ani) este jurnalist, creator de conținut, activist social și fundraiser independent. Cu studii în comunicare, a început să scrie pe blog la 19 ani și la 20 de ani a avut și primul job în presă.

Se implică deseori în campanii caritabile, este o portavoce pentru cei care o urmăresc și atinge fără rețineri subiecte grele precum exploatarea la serviciu, depresia, drepturile minorităților, abuzurile sexuale, situația învățământului românesc, comunitatea LGBT etc.

Citeşte şi: SocialPedia 29…

Lifestyle & Leisure

3 Replies to “SocialPedia 31: Despre Girl Power în Social Media”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *