Un nou studiu arată că violența domestică cu caracter imprevizibil nu provoacă doar vătămări corporale în rândul femeilor. Cercetarea atrage atenția asupra faptului că există riscuri noi, necunoscute până acum. Victimele au un risc mai mare decât celelalte femei să dezvolte tulburări psihice.

Una din 10 femei din U.E. a fost agresată sexual începând cu vârsta de 15 ani, iar una din 20 a fost violată. Tot în Europa, una din cinci femei are sau a avut un partener care a abuzat-o fizic și/sau sexual. Una din 10 femei susține că a trecut prin abuzuri sexuale provocate de adulți, înainte de a împlini 15 ani. Același studiu ne arată că doar aproximativ  14% dintre femei apelează la poliție în aceste cazuri. Dacă până acum aceste date ne atrăgeau atenția asupra pericolelor fizice, concrete și imediate, un nou studiu ne arată că există riscuri noi, pe care unii dintre noi le bănuiam poate, deja.

Photo by Kat Jayne from Pexels

Probleme vechi, riscuri noi

Violența domestică poate avea un caracter imprevizibil, iar asta se prea poate să fie una dintre cele mai importante trăsături negative rămase neexplorate științific până acum. A nu ști când va avea parte de o nouă izbucnire violentă poate fi o problemă mai mare pentru sănătatea mentală a femeii în cauză decât gravitatea sau frecvența abuzurilor. Asta arată studiul realizat de Universitatea Texas Health Science Center din San Antonio.

„Ne așteptam ca durata și frecvența atacurilor să fie principalii factori determinanți pentru evoluția medicală a pacientelor, dar în unele cazuri lucrurile nu stau așa,” a declarat David Katerndahl, medic și profesor de medicină de familie în cadrul Universității. Doctorul a menționat faptul că imprevizibilitatea violenței este un factor mult mai important în multe dintre aceste cazuri. Ceea ce înseamnă că avem de-a face cu riscuri noi pentru victimele violenței domestice. Adică riscuri în ceea ce privește posibilitatea apariției tulburărilor psihice, dar și riscuri pentru starea generală a sănătății acestora.

Citește și: Ce te-a învățat mama ta greșit. Ce e aia o târfă

De la imprevizibil la spontan

Însă nici cele arătate mai sus nu reușesc să ne creioneze întreaga poveste a femeilor care devin victime ale violenței domestice. În ce măsură este factorul imprevizibilitate unul negativ? „O anumită doză de spontaneitate ne ajută să găsim soluții,” a arătat Johanna Becho, medic terapeut și participant la studiu. „O anumită femeie poate apela la consiliere în această perioadă, alta poate deveni deschisă la ideea de a aborda problema din punct de vedere legal, iar alta poate începe să facă primii pași în afara relației toxice din prezent. Părăsirea partenerului violent este o procedură în sine,” a adaugat ea.

Photo by Juan Pablo Arenas from Pexels

Concluziile studiului? O anumită doză de imprevizibilitate se dovedește a crea un mediu mai sănătos pentru aceste femei decât controlul strict. David Katerndahl denumește acest tip de mediu „imprevizibilitate optimă”. Adică acele femei care nu trăiesc nici sub teroarea a ceea ce s-ar putea întâmpla mâine, dar nici sub teroarea certitudinii de a fi abuzate a doua zi. Dacă vorbim despre sănătate fizică și psihică, ele au obținut rezultatele cele mai bune în cadrul studiului. Probabil și pentru că lor li se deschide cel mai bine fereastra speranței la o viață mai bună. Fără riscuri noi sau vechi și fără abuzuri.

How to...

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *