Ai zice că oamenii știu mai bine decât să se joace de-a v-ați ascunselea cu Diavolul. În fond, se spune că cea mai mare păcăleală a lui este să ne convingă pe toți că nu există în realitate. Dar indiferent cât de bine l-ai recunoaște, parcă tot ești tentat să faci mișto de el sau să te joci cu focul. Cam asta face Lucifer, un serial în care Diavolul, pe numele lui Lucifer Morningstar, s-a săturat de plictiseala din Iad și a decis să petreacă ceva timp pe Pământ. De ce? Pentru a înțelege mai bine umanitatea, desigur. De-asta se stabilește el în Los Angeles. Până aici totul sună a glumă proastă sau a scenariu desprins dintr-o revistă de benzi desenate. 🙂

De ce îmi place Lucifer

Poate că n-ar fi avut atâta succes și nici n-ar fi atras priviri mai sceptice, ca a mea, dacă n-ar fi avut în centrul acțiunii un actor bun. Și nu mă refer la calitățile într-ale artei cinematografice. Vorbesc despre ceea ce o fostă șefă de-a mea obișnuia să numească „calitatea unui bărbat de a fi o bomboană pentru ochi.” Deși serialul a fost anulat după terminarea sezonului 3, povestea lui nu s-a oprit acolo. După o campanie puternic susținută de fani, Netflix a anunțat că a preluat serialul. Sezonul 4 al Lucifer va începe la data de 8 mai 2019. Veștile bune nu s-au oprit aici. Dezvăluirea a venit prin intermediul unui teaser care îl prezenta pe Tom Ellis ieșind dintr-o piscină și savurând un pahar de tărie.

Într-o lume în care e din ce în ce mai greu să vezi bomboane, indiferent de natura lor, Lucifer e reconfortant. Unde mai pui că are și o coloană sonoră la fel de apetisantă. De-asta am decis să-ți ofer câteva mostre muzicale.

Despre soundtrack și nu numai

Uite 5 melodii din soundtrack-ul Lucifer pe care ar trebui să le știi și tu.

Pentru zilele în care nu-ți place imaginea din oglindă, Lucifer ți-a pregătit o melodie din 2010, Sinister Kid, de la The Black Keys. Melodia este dedicată persoanelor care se ascund printre umbre și care înțeleg cam tot ce înseamnă teamă și regret.

Pentru zilele în care vrei să te simți bine în alte feluri, serialul propune o melodie dintr-un gen pe care eu, una, nu-l prea gust. Recunosc însă că Talking Body (Tove Lo) are marea calitate de a rezuma foarte bine tot ce înseamnă pasiune: sex, dragoste și… durere.  🙂

Lucifer are răspunsul și pentru toți cei care se recunosc vinovați fără să regrete nimic. I’m a Wanted Man, de la Royal Deluxe, îți spune cam tot ce trebuie să știi despre oamenii hăituiți, cu mâinile pline de sânge și care nu se înțeleg prea bine cu minciuna.

Și fiindcă tot a venit vorba de vinovații cu sau fără vină, Ain’t No Rest For the Wicked este un fel de imn al fetelor rele și al băieților fără minte. Sau ar trebui să fie. Cage the Elephant a reușit performanța de a intra în Top 40 din UK cu piesa asta în 2008, dar eu uitasem de ea până s-o ascult iar în serial.

Dacă melodia de mai sus ar putea fi imnul celor neîmblânziți încă, păcătoșii au altul. Este vorba despre Sinnerman, de Nina Simone. Inspirat de Exod și fiind la origine o melodie spirituală care ascunde multe idei intense, este probabil cea mai faimoasă și mai bună piesă din listă.

BONUS

Lucifer ascunde multe piese interesante, un fel de bomboane muzicale, dacă vrei, care te pot face să suspini sau să gândești. După caz și în funcție de care-ți pare a fi o pedeapsă mai mare. Dar una dintre ele este dedicată fetelor care știu ce înseamnă fairplay. Și răbdare. Am păstrat pentru final A little wicked, de la Valerie Broussard.

Citește și: Game of Thrones. Record de audiență pentru debutul sezonului 8

Lifestyle & Leisure

One reply to “5 melodii din soundtrack-ul Lucifer pe care ar trebui să le știi și tu”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *