Nu are rost să mai explicăm ce este campania #MeToo. 73% din gospodăriile din România au acces la Internet și au fost, probabil, expuse la mesajele campaniei. Unde mai pui că toți cei care au ratat explozia în online au putut vedea măcar câteva știri la TV sau în presa tradițională. Mișcarea #MeToo a apărut în S.U.A., în octombrie 2017 și și-a propus să lupte online și offline împotriva hărțuirii sexuale și a violenței împotriva femeilor. La școală, la muncă și nu numai.

Chiar dacă scopul a fost unul pozitiv, pe măsură ce mișcarea a devenit virală și poveștile femeilor au început să apară pe Internet și în social media, au apărut și criticile. Vedete, femei și feministe au criticat #MeToo, iar anumite instituții media au început și ele să pună întrebări. Printre îngrijorările acestora se numără și ideea că această mișcare va duce la o creștere a nivelului de androfobie.

Cu alte cuvinte, a apărut întrebarea: unde se termină protejarea intereselor femeilor de pretutindeni și unde începe distrugerea intereselor bărbaților de pretutindeni? În fond, egalitatea este o noțiune sublimă, dar inexistentă, din multe puncte de vedere, iar diferența dintre un abuz real și o simplă mârlănie nu este întotdeauna ușor de stabilit.

Efectele #MeToo apar în continuare

Printre consecințele mișcării #MeToo se numără și unele din… lumea muzicală. Deși pare ciudat, cel mai longeviv muzical de pe Broadway, Fantoma de la Operă, a fost analizat recent și din perspectiva acestei campanii feministe. Opera lui Andrew Lloyd Webber este bazată pe romanul omonim semnat de Gaston Leroux și apărut în 1910. În centrul acțiunii se află un tânăr mascat, manipulator, gelos și abuziv, care face o obsesie de natură romantică pentru o tânără soprană. Aceasta nu-i împărtășește însă sentimentele.

Starurile din cea mai recentă reprezentație a musicalului s-au văzut nevoite să apere povestea, despre care s-a spus că este o creație misogină a anilor 1800. Actorii au încurajat publicul să privească opera fără prejudecăți. De asemenea, ei și-au propus să facă roluri memorabile, care să echilibreze atât istoria piesei, cât și nevoia de empowerment a femeilor din zilele noastre.

Citește și: Marie Claire România luptă…

De la fantome la scene de sex

Conform The Telegraph, situația de mai sus nu este singura din showbiz în care s-au putut vedea noi efecte ale campaniei #MeToo. Jurnaliștii de la prestigioasa publicație au făcut publice mărturiile unei actrițe britanice din Los Angeles. Aceasta a povestit sub anonimat că, în urma #MeToo, la Hollywood se folosesc așa numitele safe words. Mai ales la scenele de sex. Asta înseamnă că, ori de câte ori o actriță se simte prost în timpul unei astfel de scene, ea o poate opri rostind un simplu cuvânt cheie, stabilit anterior. Mai mult, unele actrițe stipulează aceste cuvinte în cadrul contractelor pe care le încheie pentru aparițiile lor.

Din 2007 și până acum, mișcarea #MeToo a zguduit lumea, online și offline. Efectele campaniei nu s-au încheiat încă. Pare destul de probabil ca lumea să continue procesul de adaptare la nevoile femeilor de pretutindeni și la tot ce înseamnă empowerment.

Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *