Tradiții și obiceiuri de Paște. Flawless.ro îți prezintă cele mai importante tradiții și obiceiuri de Paște și semnificația acestora.

De ce purtăm haine noi de Paște

Tradiția de a te îmbrăca cu ceva nou în noaptea de Înviere este foarte veche și vine din vremea când femeile își coseau singure hainele. Se spune că veștmântul nou purtat la Biserică le arată celorlalți că pe timpul iernii ai muncit foarte mult și acum se văd roadele.

Totodată, purtarea unor haine noi în duminica Învierii semnifică purificarea corpului şi a sufletului.

Tradiții și obiceiuri de Paște – tinerii fug din casă pe ascuns

Se spune că e bine ca, în dimineața primei zile de Paște, tinerii necăsătoriți să se strecoare afară din casă fără să fie văzuți de nimeni și să meargă să se scalde într-o apă curgătoare. Atât băieții cât și fetele vor fi astfel sprinteni, sănătoşi, harnici şi iubiţi.

Totodată, există tradiţia ca, duminică dimineață, toţi membrii familiei să se spele pe faţă cu apă neîncepută, dintr-un izvor, în care se pune un ou roşu şi un bănuț de argint. Dacă fac acest lucru, se spune că toți membrii familiei vor fi fi sănătoşi şi cu faţa frumoasă. În Transilvania, fetele se spală în ziua de Paşte cu apă de la moară, să fie frumoase și sănătoase.

Traditii si obiceiuri de PasteSemnificația oului de Paște

Oul înroșit este simbolul Mântuitorului, cel ce părăsește mormântul, pentru a se întoarce la viață, precum puiul de găina care iese din găoace. Culoarea roșie a ouălor reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, iar pe cealaltă parte sângele lui Iisus vărsat pentru mântuirea lumii.

Toată familia trebuie să mănânce câte o bucățică din primul ou ciocnit, pentru a rămâne mereu împreună. Potrivit tradiţiei, ouăle se ciocnesc în prima zi numai „cap cu cap”, în a doua zi, „cap cu dos”, iar în a treia zi „dos cu dos”.

Alte tradiții și obiceiuri de Paște pe care trebuie să le știi

În prima zi de Paşte, la prima oră, toți membrii familie iau „Paștele”, pâinea sfințită în timpul slujbei de Înviere.

Se spune că în ziua de Paşte nu este bine să dormi până târziu, pentru că în restul anului vei fi somnoros și vei avea ghinion. Totodată, evită să mănânci oul cu sare, întrucât se spune că vei transpira tot anul.

În ziua de Paște, dacă prima persoană care trece pragul casei este bărbat, vei avea noroc tot anul.

În unele regiuni din țară, de Sărbătoarea Învierii Domnului sunt aprinse focuri de veghe pe dealuri, care trebuie să ardă toată noaptea.

În Vinerea Mare, gospodinele nu au voie sa țeasă, să spele sau să toarcă lâna. Toate acestea se fac pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri. De asemenea, nu este bine nici să coși sau să coci pâine ori cozonac.

În Joia Mare, sau de „nunta urzicilor” aceste plante înfloresc, iși schimbă gustul și nu mai trebuie consumate.

Vezi și: Delicii și tradiții de Paște

Lifestyle & Leisure

One reply to “Cele mai importante tradiții și obiceiuri de Paște și semnificația lor”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *