Mark Stam este un artist care și-a început cariera în Republica Moldova și a continuat să ne încânte cu muzica pe care o creează din România, începând cu anul 2018. De o sensibilitate aparte și cu “putere de a merge mai departe și atunci când totul în jur se dărâmă,” Mark a stat de vorbă cu noi despre un 2020 straniu, despre surprize, creație și fericire într-un nou INTERVIU FLAWLESS.

2020 ne-a adus multe schimbări, începând cu izolarea și terminând cu amânarea multor planuri de viitor. Cum ai resimțit acest an?

Ca pe o lovitură neașteptată. Este un an straniu, care a dat o nouă definiție normalității, începând cu incendiile din Australia, urmate de pandemie, viespile ucigașe, lilieci de dimensiuni umane și cele 3 videouri cu OZN postate pe net de către Pentagon. Serios? Ce urmează?

Ce ți-a lipsit în izolare? Ai avut și surprize pozitive?

Sincer, mi-a lipsit familia în izolare. A fost cea mai lungă perioadă în care nu ne-am văzut, mai mult de 3 luni, însă compensam distanța și zilele ce parcă se repetau ca într-un film horror cu ajutorul internetului. Și pe lângă asta mi-a lipsit libertatea, cel puțin atunci când era starea de urgență. Pe atunci aveam doua variante: acasă sau la studio, și cu siguranță alegeam studioul, pentru că aveam impresia că, dacă stau acasă încă o zi, o să-mi ies din minți. Plimbările nocturne în care obișnuiam să meditez sau să vorbesc cu familia s-au transformat în întâlniri permanente cu poliția, de asta pentru o perioadă am decis să mă rețin de la ele.

Surprize pozitive: doar sub formă muzicală. Mă bucur că marea parte a perioadei am petrecut-o pe la studio, scufundat în ceea ce iubesc eu mai mult. Cea mai mare surpriză, pe care n-am să o uit niciodată, a fost apariția pe lume a nepoțelei mele, o lumină pură ce străbătut cerul negru al acestui an.

Vocea din interior îmi știe capacitățile și limitele. O definesc ca fiind latura mea perfecționistă.

Mark Stam

Știu că ai descoperit pasiunea pentru muzică la o vârstă fragedă, în jur de 12 ani. Cum s-a întâmplat asta?

Am descoperit această pasiune în urma unei zile de naștere, la care spontan am fost rugat de către tatăl și unchiul meu să cânt ceva. Am ales piesa “De ce plâng chitarele” – O-Zone. Fără experiență, însă dornic de a fi auzit, stăteam cu textul piesei în fața mea și cu microfonul cât jumătate din lungimea mâinii mele. M-am descurcat cumva, cred, pentru că în acel moment tatăl meu a văzut ceva în mine.

În zilele următoare, m-am trezit cu două boxe vechi scoase din garaj și cu un microfon. Tata le pregătise pentru mine, ca să practic această artă, văzând un orecare potențial neînțeles încă de mine în acel moment. De atunci a început totul cu mai multă seriozitate…

Citește și: Gabriela Atanasov, Sweet Paprika…

Ce te-a inspirat să continui și să devii din ce în ce mai bun?

Cred că vocea din interior, care cu siguranță îmi știe capacitățile și limitele. O definesc ca fiind latura mea perfecționistă, care de multe ori mă face să-mi întrec așteptările și, în același timp, să-i enervez pe cei din echipă. 🙂 Perfecțiunea necesită timp, însă pe lângă asta și ideea că în viață totul e posibil. Trebuie doar să-ți dorești asta cu adevărat și să-ți direcționezi foamea după acea dorință, întru realizarea ei. Mereu este loc pentru mai bine, iar dacă vreau să ajung acolo unde mi-am pus în plan să ajung, va fi necesar și obligatoriu să găsesc mereu noi căi de dezvoltare și modalități de a deveni mai bun.

Ce artiști te inspiră și care sunt preferații tăi?

Artistul care m-a inspirat cel mai mult a fost Ed Sheeran, un adevărat geniu și virtuoz. Am învățat atât de multe de la el, din fiecare interviu și video de making off. Nu cred că este vreun video pe care să nu-l fi văzut cu el. Însă pe lângă el, mă inspiră la fel de mult The Weeknd, Bruno Mars, Michael Jackson, 2Pac, James Arthur, Billie Eilish, Finneas și mulți, mulți alții de la care am învățat indirect foarte multe, fiecare participând la crearea mea ca individ și creator.

Fericirea adevărată este uitată și imitată adesea prin lucruri materiale, iar cel mai mare dușman al omenirii este chiar omul.

Mark Stam
Photo: Global Records

Ce asculți când ești trist și de ce? Dar când ești fericit?

Când sunt trist ascult balade, dark R&B sau Hip-Hop, stilurile muzicale compatibile cu ceea ce simt în momentul respectiv: dezamăgire, anxietate sau furie. Când sunt fericit, tot blocul, involuntar, ascultă împreună cu mine, Funk, Dance, Muzică electronică și Jazz Fusion.

Citește și: Roxen: Cel mai frumos…

Spune-mi un lucru care te-a surprins în 2020 la tine însuți.

Puterea de a merge mai departe chiar și atunci când totul în jurul meu se dărâmă, ca mai apoi, după dărâmături, să găsesc frumosul și fericirea de nedescris. Viața ne dă tot felul de perioade, trebuie doar să avem răbdare și putere să trecem pe toate. După furtună, mereu e soare.

Cel mai important lucru pe care l-ai învățat pe parcursul acestei minunate călătorii numite viață este…

Sunt trei. Că fericirea adevărată este uitată și imitată prin lucruri materiale. Al doilea, că cel mai mare dușman al omenirii este omul. Și al treilea: când îți dorești ceva cu adevărat, întregul univers contribuie la realizarea visului tău.

Lifestyle & Leisure

2 Replies to “Mark Stam: Fericirea adevărată este uitată și imitată – INTERVIU FLAWLESS”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *