Pelicula Maleficent: Mistress of Evil, regizată de Joachim Ronning, cu Angelina Jolie și Michelle Pfeiffer în distribuție, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend, cu încasări de 36 de milioane de dolari.

Filmul, în traducere „Maleficent: Suverana Răului”, prezintă evenimentele petrecute la câțiva ani după cele din celebra peliculă Maleficent din 2014. Astfel, fanii seriei vor fi încântați de înfruntarea dintre regina Ingrith (Michelle Pfeiffer) şi Maleficent (Angelina Jolie) după ce prinţesa Aurora (Elle Fanning) este cerută în căsătorie de prinţul Phillip (Harris Dickinson).

Cea de-a doua parte a poveștii releva si analizează relaţia complexă dintre Maleficent şi cea care urmează să devină regină. Noi alianţe se formează şi noi personaje negative apar în lupta pentru protecţia regatului Moors şi a creaturilor magice ce-l populează.

Maleficent: Mistress of Evil s-a lansat în România pe 18 octombrie, fiind disponibil în formatele 3D și IMAX 3D.

Maleficent-Mistress-of-Evil
Poster Maleficent: Mistress of Evil (sursa: FB)

Maleficent: Mistress of Evil detronează Joker de pe primul loc

Debutul de succes al filmului Maleficent: Mistress of Evil a făcut ca pelicula „Joker” (regie Todd Phillips) să coboare o poziție, ajungând pe locul al doilea, cu încasări de 29,2 milioane de dolari de vineri până duminică.

Lungmetrajul Joker a fost foarte bine primit de critici si public. Filmul a adus pe marile ecrane actori celebri, precum Robert De Niro, Joaquin Phoenix, Zazie Beetz și Marc Maron într-o poveste moralizatoare, bazată pe studiul unui personaj disprețuit de societate care devine precursorul unor mișcări sociale violente.

Top 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în weekend: „Familia Addams/ The Addams Family”, de Greg Tiernan (16 milioane de dolari), „Gemini: Conspirația/ Gemini Man”, de Ang Lee (8,5 milioane de dolari), „Yeti – Omul Zăpezilor/ Abominable”, de Jill Culton și Todd Wilderman (3,5 milioane de dolari), „Downton Abbey”, de Michael Engler (3,08 milioane de dolari), „Judy”, de Rupert Goold (2,055 milioane de dolari), „Hustlers: Striptease pe Wall Street/ Hustlers”, de Lorene Scafaria (2,050 milioane de dolari), „It: Capitolul 2/ It”, de Andrés Muschietti (1,5 milioane de dolari).

Vezi și: Concert Boney M – 8 martie 2020. Cât costă biletele și de unde le cumperi

Sursa: boxofficemojo.com/Mediafax

Fun & Games

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *