Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat de la mama este că rujul roșu are puteri aproape magice și că el poate să ne transforme atât machiajul, cât și sufletul. Mama mi-a spus întotdeauna că un ruj roșu este, de fapt, cel mai bun prieten al unei femei. Fie că ai o zi proastă și te grăbești să ajungi la un eveniment, fie că rochia ta este prea simplă pentru ocazia cu pricina, ori că pur și simplu n-ai timp să realizezi un machiaj complicat, rujul roșu este soluția salvatoare. Cu toate acestea, poate fi dificil să găsești nuanța potrivită de roșu, iar dacă alegerea nu este cea ideală, rujul tău preferat se va transforma din soluție salvatoare într-o nouă problemă.

De aceea am decis să scriu acest articol ca un ghid util pentru a alege cel mai potrivit ruj roșu pentru tine, în funcție de fototip, de subtonul pielii, dar și de momentul anului.

Ruj roșu: soluția simplă

Un ruj roșu cu adevărat roșu conține o cantitate egală de pigment albastru și portocaliu și este creat special pentru a arăta bine pe toate tipurile de piele, deoarece nu dezavantajează niciun ton subton. Dacă ai dubii în ceea ce privește subtonul tenului tău, optează pentru o nuanță de roșu adevărat. Strălucitor și îndrăzneț, roșul pur are avantajul de a se potrivi aproape oricui și poate transforma o ținută simplă într-un look elegant, la orice eveniment.

Propuneri: Douglas Liquid Lipstick – nuanța Passionate Red, Yves Saint Laurent Rouge Pur Couture – nuanța Red Dominance, KVD Beauty – nuanța Swoon.

Photo by Hai Phung on Unsplash

Rujul roșu pentru ten foarte deschis

Tenurile foarte deschise au, de obicei, subtonuri de roz. Cu toate acestea, este bine să știi că majoritatea româncelor au, mai degrabă, subtonuri de piersică și ten neutru. Însă atunci când vorbim despre un ten foarte deschis, cu un subton roz sau neutru, sunt ideale nuanțele roșii pe bază de pigment albastru sau cele roșii pe bază de pigment roz. Este ușor dacă alegi un ruj roșu care amintește de culoare fructelor coapte: fie zmeură, fie cireașă sau căpșună. Aceste rujuri roșii se vor asorta cu tonurile roz din ten și-ți vor scoate zâmbetul în evidență.

Propuneri: Jeffree Star Velour Liquid Lipstick – nuanța Cherry Wet, Yves Saint Laurent Rouge Pur Couture – nuanța Rouge Audacieux, KVD Beauty – nuanța Vampira.

Rujul ideal pentru un ten neutru sau ușor bronzat

Tenurile medii sunt acelea care se pot bronza cu ușurință, chiar dacă sunt ușor deschise inițial. Pentru acest tip de ten, un ruj roșu ideal se alege în funcție de sezon, acesta putând fi cu subton ușor albastru sau roz iarna (mai ales dacă tenul este mai deschis) și cu subton ușor portocaliu vara (mai ales după reprize consecutive de expunere la soare). Vara, dacă pielea capătă nuanțe de piersică, ideal este un roșu pe bază de portocaliu. Această culoare se va asorta pielii pârguite de soare și va oferi un aspect mai luminos tenului.

Propuneri: Jeffree Star Velour Liquid Lipstick – nuanța Poinsettia, Yves Saint Laurent Rouge Pur Couture – nuanța Rhythm Red, KVD Beauty – nuanța Outlaw.

Ruj roșu ideal pentru ten olive sau bronzat

Fie că natura a binecuvântat tenurile olive cu subtonuri aurii, fie că vorbim despre doamne care arată mereu ca și cum abia s-ar fi întors dintr-o vacanță în Caraibe, un lucru e clar: există un ruj roșu ideal pentru tenul auriu. Tenurile cu subton olive sunt acelea care se bronzează ușor și care nu se înroșesc la soare. Pentru a asorta cu adevărat tonul bronzului la nuanță rujului, sunt ideale nuanțele cărămizii sau ruginii. Aceste tonuri aurii, calde, au capacitatea de a ilumina tenul și de a scoate în evidență frumusețea lui.

Propuneri: MAC Powder Kiss Lipstick – nuanța Style Shocked!, Yves Saint Laurent Rouge Pur Couture – nuanța Rouge Libre, KVD Beauty – nuanța Devils.

Citește și: Crema de…

Variante convenabile

Deși bugetul nu ar trebui să reprezinte cel mai important criteriu în alegerea unui ruj roșu, taman pentru că vorbim despre un produs esențial, există și variante la costuri reduse, ideale pentru fiecare tip de ten. De la Revlon, recomandăm nuanța Super Red pentru orice tip de ten, nuanța Cherries in the Snow pentru tenurile foarte deschise sau cu subton roz, nuanța Certainly Red pentru tenurile neutre sau ușor bronzate și nuanța Fire & Ice pentru tenurile olive sau foarte bronzate. La doar 18 lei, aceste rujuri pot ajuta orice femeie să testeze nuanța potrivită de roșu, înainte de a achiziționa o variantă mai costisitoare.

Să te bucuri de cel mai frumos ruj roșu pentru că sigur îți va deveni în timp cel mai bun prieten!

Citește și: Despre hidratare…

*Acest material reprezintă un ghid util cu recomandări oneste și nu a fost realizat în parteneriat cu magazinele sau brandurile menționate.

Beauty & Make-up

2 Replies to “Cum să alegi cel mai potrivit ruj roșu pentru tine”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *