„Mi-am făcut Dermapen și am un ten ca de bebeluș,” aud în stânga și în dreapta. Indiferent care sunt problemele pe care le avea femeia din fața mea, Dermapen pare să fie răspunsul corect. Însă eu nu cred în panacee universale. De-asta mi-am propus să aflu ce este Dermapen și de ce toate doamnele apelează la această procedură înainte de a pleca în vacanță. Am aflat că procedura cunoscută sub numele de microneedling a luat naștere cu acest aparat uimitor și că el este atât de cunoscut încât am ajuns să denumim terapia după el. Tot așa cum pantofii sport poartă numele de adidași.

Dacă vorbim despre Dermapen, vorbim despre microneedling. O procedură cosmetică foarte puțin invazivă, care este utilizată pentru a trata problemele de piele prin producția naturală de colagen și elastină. Acest tratament poate, așadar, să-i ajute pe toți cei care doresc să scape de cicatrice (post acneice și nu numai), riduri și vergeturi. Tot acesta pare să fie răspunsul și pentru a trata îmbătrânirea tenului, dar și pentru a completa efectele de după chirurgia pleoapelor. Cât despre petele solare, care apar atât de frecvent după o anumită vârstă – efectele par să fie la fel de uluitoare.

Ce alte probleme pot fi tratate cu Dermapen?

Se spune că poate fi folosit cu succes pentru a asigura reîntinerirea tenului la nivel general, fiindcă diminuează ridurile, conferă pielii un plus de fermitate și elasticitate, dar și de strălucire. Prin microneedling se asigură și diminuarea petelor de mai multe feluri apărute la nivelul tenului. Printre ele se numără melasma, diferitele forme de lentigine sau modificările pigmentare postinflamatorii. Fie că vorbim despre cicatrice postacnee, postoperatorii sau de altă natură, Dermapen este tratamentul recomandat. Utilă în tratarea acneei, în diminuarea vergeturilor și a cearcănelor, această procedură și-a câștigat aprecierea în rândul clientelor de toate vârstele.

Citește și: Cum să îți alegi corect esteticianul?

Cine poate (sau nu) să apeleze la Dermapen

Chiar dacă vorbim despre un tratament minim invaziv, e bine să știm că există și persoane cărora nu le este recomandat acest tratament. Printre acestea se numără cei care suferă de cancer de piele și de acnee pustulară în stare activă. De asemenea, nu putem apela la microneedling dacă am avut intervenții chirugicale la nivelul feței recent sau tratamente anterioare cu acid hialuronic sau botox. Nici tratamentele antiacneic nu se împacă bine cu acest tip de procedură. Vorbim despre Itozek, Roacutanne, dar și despre Tetrarysal.

Află mai multe despre Dermapen la Elskin Beauty Clinic București

Candidatul ideal este o persoană cu o stare bună de sănătate, cu anumite probleme de piele care nu au răspuns la tratamentele de la domiciliu sau la alte tipuri de proceduri dermatologice, precum exfolierea sau microdermabraziunea. În plus, acest tip de tratament estetic poate fi un pas ultim înainte de a lua în considerare chirurgia estetică. Atât anti-îmbătrânire, cât și pentru a trata problemele specifice de mai sus. Dermapen înseamnă mai mult decât natural, pentru că această procedură stimulează țesuturile să producă mai mult colagen. Dispozitivul execută mii de micro-înțepături controlate, iar pielea răspunde prin crearea de noi țesuturi bogate în colagen și elastină. Acestea sunt ingredientele unui ten flawless.

Citește și: 5 tratamente faciale pentru un ten strălucitor

Ce spun fetele care au testat Dermapen

Toate informațiile sună bine pe hârtie, dar am învățat de ceva vreme că adevărul despre un produs sau serviciu îl afli de la cei care l-au testat. Mai ales dacă vorbim cu o femeie flawless, care alege cu atenție produsele și tratamentele potrivite pentru tenul ei. De aceea am stat de vorbă și cu Anca N., prietenă dragă și unul dintre puținii oameni care știu să aprecieze corect lucrurile din jur. „A fost una dintre cele mai bune investiții făcute în ultimul an. Având tenul mixt, cu tendință de îngrășare, pori dilatați, cicatrice post-acneice și post-varicelă, făcută cu aproximativ 3 ani înainte de începutul tratamentului cu Dermapen, această variantă de regenerare a pielii a fost aproape căzută din cer. Rezultatele chiar au fost vizibile imediat după prima ședință,” mi-a scris Anca, după ce i-am cerut o părere onestă.

Luna mai ne îndeamnă să căutăm alternative pentru un ten strălucitor înainte de vacanță, tot așa cum tratamentele anticelulită sunt la mare căutare acum. Dermapen pare să fie răspunsul perfect când vine vorba de un aspect flawless la nivelul tenului.

P.S. Am aflat și că Dermapen e recomandat înainte de expunerea la soare, dar nu imediat înainte. Se poate folosi cu succes și vara, dacă folosim produse cu SPF 50+ și evităm expunerea la soare minim două săptămâni după tratament.

Beauty & Make-up

2 Replies to “Ce este Dermapen și cui îi este recomandat”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *