Andia este un artist fresh, cu succes bine stabilit prin apariția celor trei piese care au consacrat-o deja: „Salcâmii’, „Retrograd” și „Slăbiciuni”. Înainte de muzică și de apariția acestor piese, însă, Andia este un om frumos care dezvoltă frumosul în propriul suflet. Am stat de vorbă cu ea despre anul care se apropie de final, despre Crăciun, dar și despre muzică și amintiri frumoase. Vă invităm să citiți un nou interviul flawless.
„Salcâmii’, „Retrograd” și „Slăbiciuni”, toate sunt piese care s-au bucurat de un mare succes. Care a fost însă cea mai surprinzătoare colaborare?
Dintre toate colaborările, cea mai surprizătoare a fost piesa „Salcâmii”, deoarece a fost prima piesă care a avut succes. Datorită ei, mi-am auzit vocea la radio, datorită ei m-am simțit împlinită pe plan muzical, și ea mi-a oferit mai multă încredere în mine și în valoarea mea artistică.
Știu că ești pasionată de psihologie, așa că nu pot să nu te întreb ce emoție ai alege pentru fiecare dintre piesele de mai sus.
Eu fac niște asocieri cu fiecare piesă, așadar asociez „Salcâmii” cu fericirea de primăvară, când totul a reînviat, la viață, iar „Retrograd” este despre mister, entuziasm și conturarea încrederii de sine. „Slăbiciuni” este despre fericire, dar asta pentru că este a treia piesă de succes, și mi-am dovedit, prin ea, că nimic nu este imposibil.
Citește și: Dariana Muntean…
Care sunt piesele tale preferate și cu ce artist internațional te-ai bucura să cânți pe scenă, cândva în viitor?
Am foarte multe piese care-mi plac. Îți pot spune că ultima piesă pe care o am pe repeat este „Problem with you,” cântată de către Sabrina Claudia. Aș fi încântată să împart scena cu Rihanna, Dua Lipa sau Billie Eilish.
Aș da timpul înapoi pentru o seară de colindat, pentru că nimic nu se compară emoția pe care o aveam atunci.
Andia
Se spune că muzica e emoție pură. Ce trei piese ai alege pentru a descrie emoțiile sărbătorilor de iarnă în 2020?
Aș alege așa:
All I want for Christmas – Mariah Carey, it never gets old!
Santa Baby – Eartha Kitt
It’s Beginning to Look a Lot Like Christmas – Johnny Mathis
Amintirea ta preferată de Crăciun este…
Amintirile mele preferate de Crăciun sunt acelea de când mergeam la colindat. Eram fericiți și încântați să mergem din casă în casă și să citim pe chipul oamenilor încântarea lor sufletească când cântam. Aș da timpul înapoi pentru o seară de colindat, pentru că nimic nu se compară emoția pe care o aveam atunci.
Pentru că a venit vorba de sărbători, cum și unde vei petrece de Crăciun? Dar de Revelion?
Sărbătorile le voi petrece aici, în București. În condițiile acestea prefer să rămân aici. Sărbătorile nu vor fi ca în anii anteriori, dar, până la urmă, trebuie să fim fericiți în aceste momente, de Crăciun. In sinea noastră cu toții așteptăm asta: un vin fiert, un brad împodobit, iar, pe fundal, un playlist cu multe colinde.
Ne apropiem de finalul unui an dificil și, chiar dacă ne bucurăm de sărbători, trebuie să recunoaștem că am avut parte și de dificultăți. Ce ți-a lipsit în 2020?
Voi mi-ați lipsit. Mi-a lipsit căldura oamenilor, concertele, ieșirile, iar, pe lângă asta, mai pot spune că mi-a lipsit libertatea de a face tot ce mi-aș fi putut dori.
Citește și: Karmen…
În 2020 am descoperit că sunt puternică, că trebuie să ne iubim pe noi înșine, și să avem grijă de noi. Pe lângă asta, am realizat cât de superficială am fost. De ce? Pentru că nu am apreciat îndeajuns de mult o îmbrățișare de la un om drag, ori o ieșire cu prietenii.
Andia
Chiar dacă a fost un an dificil, fiecare dintre noi a rămas cu niște lecții de viață. Ce ai descoperit despre tine în 2020?
Am descoperit că sunt puternică, că trebuie să ne iubim pe noi înșine, și să avem grijă de noi. Pe lângă asta, am realizat cât de superficială am fost. De ce? Pentru că nu am apreciat îndeajuns de mult o îmbrățișare de la un om drag, ori o ieșire cu prietenii. Din București până acasă sunt 336 km. Înainte de pandemie, nu m-am gândit că poate chiar tu îți poți pune familia în pericol, iar din prisma acestui lucru trebuie să păstrezi distanța. Pentru mine a fost un wake up call, și am realizat că trebuie să arăt oamenilor apropiați mie că-i iubesc mai mult, și cât de important e să îi ții aproape.
Ce îți dorești să se întâmple în 2021 și ce planuri de viitor ai?
Să revină totul la normal, asta îmi doresc! Ca planuri de viitor, vreau să cresc ca artist, să scot piese noi și să am concerte. Să ne vedem cu bine la evenimente!
O urare de Crăciun pentru toți cititorii flawless.
Crăciun fericit, să fiți prudenți, dar să vă bucurați de sărbători!
P.S. Să nu uitați să aveți playlistul de colinde pe repeat 🙂
[…] Citește și: Andia: Aș da… […]
[…] Citește și: Andia: Aș da… […]
[…] Citește și: Andia… […]
[…] Citeşte şi: Andia… […]