Începutul de an înseamnă noi idei, dar și noi provocări. Iar relațiile nu reprezintă o excepție de la această regulă, așa că e important să te pregătești cum se cuvine pentru Valentine’s Day, Dragobete și toate celelalte sărbători roz ale anului. Noi îți propunem altfel de pregătiri și altfel de idei: te încurajăm să te gândești la tine însăți și la nevoile și dorințele tale și să-ți faci singură cele mai frumoase cadouri de Valentine’s Day. Asta nu înseamnă că te încurajăm să-ți neglijezi partenerul, ci dimpotrivă: învață să oferi sentimente și cadouri începând cu tine însăți!
Lenjerie roșie
Februarie este considerată a fi luna iubirii și a seducției, iar asta înseamnă că nu poți vorbi despre cele mai faine cadouri pentru tine însăți fără să vorbești despre lenjerie seducătoare. Noi îți recomandăm un set senzual de lenjerie sau o pijama de la Victoria’s Secret, dar poți alege să vizitezi magazinul tău preferat de lenjerie pentru a descoperi alte piese roșii, poate la fel de frumoase.
Noua colecție Valentine’s Day de la Victoria’s Secret se găsește exclusiv în magazinul Victoria’s Secret din Băneasa Shopping City.
Cartea preferată
Ce-ai spune de o ediție de lux a romanului de dragoste preferat? Drept este că perioada de izolare ne-a ajutat să redescoperim lectura, dar asta nu e tot. Poți alege să păstrezi bunele obiceiuri căpătate pe timp de izolare, să te bucuri în continuare de lectură și să îți faci un cadou pentru suflet și minte: romanul preferat sau pur și simplu o carte pe care ți-o dorești de mult timp, într-o ediție de lux.
Nu uita să faci cadouri și celor dragi. Lectura ta preferată s-a putea să ofere momente de răsfăț și stare de bine și celei mai bune prietene, mai ales dacă îi lipsesc vorbele dulci.
Cremă pentru stare de bine
Unul dintre cele mai dificile lucruri pentru o femeie este acceptarea formelor sale și a propriei frumuseți. Asta înseamnă să-ți iubești corpul, să-l protejezi prin alimentație sănătoasă și sport și să-l răsfeți măcar din când în când. De aceea, printre cele 5 idei de cadouri de Valentine’s Day pe care ți le propunem se numără și Loțiunea-ser mătăsoasă cu extract de rodie Nutrilite Artistry Signature Select Body de la Amway.
Este important să-i spui „Te iubesc” propriului corp în oglindă și aproape la fel de important să-l menții sănătos și hidratat zi de zi.
Ceva nou, ceva negru
Se prea poate ca roșul să fie nuanța romantismului, dar noi știm prea bine că un pic de negru nu strică niciodată, mai ales când vorbim despre idei de cadouri de Valentine’s Day. De accea, te invităm să-ți reînnoiești garderoba cu o serie de piese misterioase de la Modivo.ro. Pielea, capsele și accesoriile metalice se întorc pe catwalk-ul urban în cea mai fascinantă nuanță a tuturor timpurilor, iar asta înseamnă că și tu te poți bucura acum de câteva piese negre.
Pe Modivo.ro și nu numai vei găsi geci, paltoane, pantaloni și top-uri negre caracterizate de minimalism urban, originalitate și multa personalitate. Fă-ți un cadou!
Un nou parfum
Dacă până acum am vorbit despre roșu și negru, nu putem vorbi despre idei de cadouri de Valentine’s Day fără să vorbim despre parfumuri în nuanțe solare. Alegem aromele cu miros și look galben solar, nu doar pentru a ne potrivi cu recomandările Pantone în 2021, ci și pentru că avem nevoie de un plus de energie, zâmbet și bucurie. Noi îți recomandăm A girl in Capri, de la Lanvin, despre care am scris AICI.
Te încurajăm să testezi parfumurile cu aromă de citrice și flori galbene în 2021, pentru un plus de bucurie, relaxare și energie.
Citește și: Parfum similar…
[…] Citeşte şi: 5 idei… […]
[…] Citeşte şi: 5 idei… […]