Când vine vorba despre dorinţele doamnelor, fie ele şi vestimentare, cu greu putem găsi acele lucruri care să le facă fericite. Mai ales toamna, când vremea rece şi schimbătoare transformă alegerile vestimentare în adevărate probleme, este problematic să recomandăm haine de calitate, cu preţuri accesibile şi uşor de purtat indiferent de vreme. Cu toate astea, noi am reuşit să găsim 3 piese vestimentare ideale în luna noiembrie, care au câteva avantaje greu de ignorat. Sperăm să îţi placă şi ţie!

Paltonul care te scoate din anonimat!

Întotdeauna am considerat că paltoanele sunt piese mai degrabă utilitare, menite să ne apere de intemperii şi uneori nedemne de podium. Însă asta nu înseamnă că tu trebuie să faci aceeaşi greşeală! Moda din ultimii ani ne-a demonstrat că un palton poate fi mult mai mult decât o simplă haină, mai ales dacă are o croială minimalistă şi este disponibil într-o culoare fascinată. Exact aşa se prezintă acest palton roşu de la Reserved, care are puterea de a scoate din anonimat orice ţinută de toamnă.

Un secret? Întreaga colecţie de toamnă de la Reserved propune materiale fine, forme oversize și siluete minimaliste, aşa că ai de unde alege multe piese vestimentare cu adevărat frumoase.

Blugii de zi cu zi!

Nu putem vorbi despre piese vestimentare ideale în luna noiembrie fără a aduce în discuţie măcar o pereche de jeans sau, pe româneşte, blugii pe care poţi conta în fiecare zi. Levi’s este un brand cunoscut în întreaga lume pentru calitatea și durabilitatea produselor din denim, aşa că noi am ales o pereche de blugi cu aspect prespălat şi detalii interesante. În plus, această pereche de blugi face parte din campania ”Buy Better, Wear Longer”, care pune accent pe durata mare de viaţă a pieselor vestimentare de la Levi’s.

Un secret? Levi’s se axează acum pe unităţi de producție cât mai sustenabile și circulare şi oferă mai multe informaţii în acest sens clienţilor şi jurnaliştilor interesaţi.

Rochia cu adevărat comodă!

Unul dintre designerii români preferaţi, dacă nu chiar preferata mea printre ei, este Renata Stan, creatoarea brandului Renee Design. Într-o lume în care tot mai mulţi oameni îşi modifică corpul şi look-ul pentru a-l adapta unor creaţii de pe podium sau unor fotografii din reviste, Renata este diferită! De-a lungul timpului am purtat mai multe rochii create de ea şi acestea au fost, fără îndoială, cele mai comode rochii purtate vreodată. Aşa este şi această rochie-salopetă, care reprezintă o alegere ideală în luna noiembrie.

Un secret? Renee Design înseamnă materiale de cea mai bună calitate şi croiuri extrem de comode, iar materialul acestei rochii este jerseu de bumbac.

Citeşte şi: Sezonul…

Citeşte şi: 3 piese…

Fashion & Accessories

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *