Nu știu alții cum sunt, dar mie iarna îmi inspiră nevoia de a-l citi și nu doar de a-l cita pe Ion Creangă. Parcă nu e sezon cu atâta magie ca iarna și parcă niciodată nu e mai frumos să citești celor mici. Însă nu doar ei trebuie să se bucure de un pic de liniște, de pace, de un ceai cald sau, în cazul adulților, de o cafea fierbinte. Și noi putem să pornim în tot felul de aventuri chiar din vârful patului, iar unele pot fi cu adevărat încântătoare pentru copilul din noi. Așa că am făcut un top 3 cărți de citit iarna și toate amintesc de magie și copilărie într-un fel sau altul:

Nepotul magicianului, de C.S. Lewis

Este prima parte a Cronicilor din Narnia și cuprinde tot atâta magie pe cât ți-ai dori de la un portal care să te transporte în altă lume. E interesant să știm că  C.S. Lewis a gândit-o drept o poveste anterioară, după ce a publicat alte cărți din serie, pentru a explica originea aventurilor din Narnia. Cuprinde elemente din mituri antice foarte cunoscute, precum cutia Pandorei sau Atlantida, dar și avertismente subtile referitoare la viitorul nostru.

Femei care aleargă cu lupii, de Clarissa Pinkola Estés

Ilustrație de Arthur Rackham

Cartea asta și-a făcut cumva apariția la raftul dezvoltare personală, de unde eu, una, n-aș fi cumpărat-o niciodată. Am avut norocul de a o găsi la reduceri, am cumpărat-o și bine am făcut. Autoarea reușește să prezinte basme și mituri din toată lumea și le folosește pentru a discuta fără să disece câteva arhetipuri feminine. Aș fi vrut-o mai departe puțin de discursul feminist, dar o recunosc superbă și interesantă și așa, mai ales pentru mame de fete, dar și pentru femei de toate vârstele.

Colind de Crăciun, de Charles Dickens

În dulcele stil clasic, povestea lui Dickens vorbește despre transformări și fantome. E recomandată celor mari, dar și celor mici, celor morocănoși, dar și celor naivi și mai ales acelora care nu prea vor să renunțe la fantomele trecutului. Deși a fost publicată în 1843, rămâne o poveste de succes peste timp, ca mai toate poveștile bune. Dacă ar trebui să renunț la un top 3 cărți de citit iarna și să aleg doar o carte, aceea ar fi, probabil, Colind de Crăciun, de Charles Dickens.

 

Lifestyle & Leisure

5 Replies to “Top 3 cărți de citit iarna”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *