S-a scris și se scrie mult despre slăbit și multe produse și tehnologii promit rezultate miraculoase, fără dietă sau sport. Criolipoliza este una dintre cele mai noi metode de slăbit, cu rezultate concrete sub forma unor cm în minus vizibili după prima ședință și fără disconfort pentru persoana care apelează la ea. Foarte multe păreri, opinii referitoare la această nouă tehnologie sunt disponibile online, însă asta nu garantează și calitatea informațiilor în cauză. De aceea am decis să scriem pe larg despre criolipoliză și să-ți spunem tot ce trebuie să faci pentru a slăbi în cm ușor și rapid.

Pentru a vorbi despre rezultate eficiente este necesar să avem la dispoziție informații corecte, dar și să dărâmăm miturile construite pe Internet sau părerile de tip dr. Google.

Criolipoliza este o procedură de slăbire localizată, cu ajutorul căreia se obține o scădere în cm a zonei sau zonelor tratate. Ea se realizează pe bază de vacuum, laser infraroșu și temperatură scăzută până la -15 grade Celsius. Cele 4 capete ale aparatului pentru criolipoliză se aplică, practic, pe zonele cu surplus de grăsime, iar acestea sunt supuse astfel unui tratament intens de slăbire în circumferință, 3 în 1: vacuum, laser infraroșu și răcire controlată. Grăsimea se descompune și se elimină în mod natural, pe parcursul unei perioade de aproximativ 40 de zile, dar rezultatele pot fi vizibile și după 2 săptămâni.

Când vorbim de criolipoliză, este esențial să enumerăm avantajele acestei metode:

  • fiind o metodă non-invazivă, nu este nici dureroasă, nici inconfortabilă;
  • deși poate fi asociată cu dietă și sport, rezultate bune pot fi obținute și fără ele;
  • fiind o procedură de slăbire localizată, nu afectează alte zone (sânii, de exemplu);
  • spre deosebire de alte metode, poate fi utilizată în perioada alăptării;
  • oferă rezultate concrete, vizibile și rapide.

În funcție de dorințele clientei și de pliul de grăsime existent, criolipoliza poate acționa cu unul până la patru capete simultan, asigurând astfel o reducere în cm a uneia sau mai multor zone, în același timp. Capetele de tratament pot fi aplicate în zone apropiate, acoperind toată zona centrală și reducând colăceii de pe burtică, de exemplu, dar și în zone separate: abdomen inferior și șolduri. Asta înseamnă că orice clientă poate decide să reducă circumferința în acele zone pe care ea însăși le consideră a fi cu probleme, fără să se conformeze unui tipar stabilit de alții pentru ea. În fond, este important să ne modelăm corpul în funcție de dorințele noastre și să fim frumoși pentru noi înșine în primul rând.

Criolipoliza este ideală pentru:

  • toate persoanele care au zone ale corpului cu surplus de grăsime și își doresc o reducere în cm a acelor zone;
  • persoanelor cu un stil de viață echilibrat, pentru că aportul de apă și alimentația echilibrată garantează rezultate wow, chiar dacă o dietă strictă nu este necesară înainte și după procedură.

În schimb, criolipoliza nu este recomandată:

  • tuturor persoanelor care se așteaptă la rezultate magice, fără efort, adică acelora care utilizează procedura simultan cu un stil de viață dezordonat: fast-food, deshidratare, dulciuri în exces, sedentarism;
  • femeilor însărcinate și la trei luni după nașterea prin cezariană sau altă intervenție chirurgicală – strict pe zona respectivă;
  • persoanelor care au suferit degerături pe zona respectivă.

Criolipoliza este o procedură confortabilă, care poate fi realizată ușor în timpul unei ore de relaxare, iar clienta poate citi sau asculta muzică în acest timp. Nu are alte contraindicații sau efecte neplăcute, în afară de faptul că pielea poate rămâne ușor inflamată sau pot apărea mici vânătăi, care dispar însă după câteva zile. Unul dintre trucurile utile în acest sens este aplicarea unguentului pe bază de arnică, lucru care va ajuta clienta să scape rapid de toate aceste mici probleme și mai repede.

Este, în schimb, foarte important de menționat faptul că această procedură trebuie efectuată corespunzător, de persoane specializate în acest sens, la o clinică recomandată și de încredere. Noi recomandăm Elskin București pentru că am testat personal serviciile lor, dar puteți alege locul potrivit pentru voi. De ce trebuie să alegeți cu atenție? Pentru că temperatura trebuie scăzută treptat în timpul procedurii profesionale, ca să nu riscăm degerături sau alte efecte neplăcute la nivelul pielii.

Ce trebuie să reținem despre criolipoliză?

Indiferent că ești femeie sau bărbat, criolipoliza este o soluție eficientă de slăbire localizată care te poate ajuta și pe tine să te simți mai bine în corpul tău. Și dacă vrei să-ți ajuți și bugetul, ai la dispoziție o serie de super oferte. Vei constata astfel că poți reduce eficient țesutul adipos cu până la 30% într-o singură ședință de tratament și cu până la 90% în doar 3 ședințe, dacă respecți toate indicațiile și bei multă apă.

În medie, circumferința stratului adipos scade cu 4 cm după 3 săptămâni de la primul tratament, dar rezultatele pot varia între -2 și -8 cm, în funcție de vârstă, metabolism, alimentație, hidratare și stilul tău de viață. Pentru rezultate wow sunt recomandate 3 ședințe de tratament, care se programează la un interval de 40 de zile, pentru a garanta rezultatele dorite și a nu supune pielea (și bugetul) inutil la un nou tratament, dacă acesta nu e cu adevărat necesar. Fiind o procedură non-invazivă, bazată pe răcirea treptată a țesutului adipos, ea este cu adevărat rapidă și relaxantă. Noi o recomandăm cu multă căldură tuturor persoanelor care vor să se simtă mai bine în pielea și în corpul lor.

Beauty & Make-up

One reply to “Totul despre criolipoliză: cum să slăbești în cm ușor și rapid”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *