Un număr de 22 de instituţii de cultură din subordinea Primăriei Capitalei îşi vor deschide porţile în Noaptea Muzeelor 2022, pe 14 mai, cu expoziţii, spectacole de muzică şi teatru, recitaluri, prezentări interactive şi tururi ghidate ale unor case memoriale.

Potrivit municipalităţii, printre evenimentele organizate se numără:

– Expoziţii la Palatul Şuţu (inclusiv expoziţia permanentă „Timpul Oraşului”, care, pornind de la un obiect unicat al muzeului, ceasul cu rotaţie inversă fabricat de Casa Collin din Paris, propune o călătorie începută în prezent care se îndreaptă spre trecut);

– Mini-recitaluri de jazz şi muzică clasică la Muzeul Theodor Aman;

– Observaţii astronomice la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu;

– Înregistrări celebre în interpretarea pianistului Dinu Lipatti se vor putea auzi la Casa Artelor Dinu Lipatti, iar bursierii Fundaţiei Regale Margareta a României vor susţine un recital extraordinar de muzică clasică;

– Prezentarea interactivă a păpuşilor de la Teatrul Ţăndărică unde vizitatorii pot vedea, printre altele, cum, dintr-o bucată de lemn, se realizează o păpuşă sau o marionetă.

De asemenea, la Muzeul Naţional al Literaturii Române va cânta, în concert, trupa Sarmalele Reci, iar invitatul de la miezul nopţii va fi Florin Piersic Jr.

Primăria Capitalei va găzdui nouă expoziţii, o proiecţie cu filme istorice din arhiva Muzeul Municipiului Bucureşti şi o instalaţie video despre Bucureşti.

Citește și: MUZEUL COTROCENI, DESCHIS ÎN NOAPTEA MUZEELOR

Sunt pregătite, de asemenea, surprize pentru copii: vânătoarea de obiecte din muzeu, organizată de Muzeul Naţional al Literaturii Române (şi în cadrul căreia obiectele ascunse vor avea legătură cu activitatea de scriere/lectură), tururi ghidate la Mărţişor sau ateliere de colorat şi vopsit blazoane, steaguri, scuturi şi săbii, organizate de Opera Comică pentru Copii.

Noaptea Muzeelor 2022: Linie specială de transport public

Va funcţiona şi o linie specială de transport public. Primăria Capitalei, prin TPBI şi STB, a înfiinţat linia specială de transport public, 362 – care va funcţiona în noaptea de 14 mai, pe traseul Piaţa Presei, Arcul de Triumf, Piaţa Romană, Bd. Nicolae Bălcescu, Piaţa Unirii de la 19.00 până la 02.00.

Astfel, în Noaptea Muzeelor vor putea fi vizitate 22 de instituţii de cultură aflate în administrarea Primăriei Capitalei: Teatrul Ţăndărică, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul George Severeanu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul Victor Babeş, Muzeul Fredric Storck şi Cecilia Cuţescu Storck, Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Casa Artelor Dinu Lipatti, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Casa Memorială Tudor Arghezi-Mărţişor, Casa Memorială George şi Agatha Bacovia, Casa memorială Ion Minulescu şi Claudia Millian, Casa Memorială Liviu şi Fanny Rebreanu, Casa Memorială Anton Pann, Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”, Opera Comică pentru Copii, ARCUB şi Primăria Municipiului Bucureşti.

Programul manifestărilor organizate cu ocazia Nopţii Europene a Muzeelor poate fi consultat la adresa: www.pmb.ro

Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *