Câteva mii de pasionaţi de publicitate au sărbătorit până dimineaţa Noaptea Devoratorilor de Publicitate, pe 7 noiembrie la Sala Polivalentă. Atmosfera vie şi interactivă, proiecţiile vizionate în întreaga lume şi muzica bună au făcut deliciul devoratorilor puşi pe distracţie până în zorii zilei.

Producătorul evenimentului, Dan Chişu, anunţă succesul ediţiei din acest an cu o veste excelentă: „Noaptea Devoratilor nu se predă. Pe 7 noiembrie, la Sala Polivalentă, a avut loc ediţia cu numărul 19, în prezenţa lui Jean-Marie Boursicot. Câteva mii de persoane au participat, iar pentru că evenimentul a fost un succes, Noaptea se mută la Cinematograful Pro de lângă Centrul Vechi, din 29 noiembrie”.

Astfel, producătorii celui mai aşteptat eveniment de advertising din România, în colaborare cu Cinema Pro, vor înfrumuseţa sfârşitul de săptămână al pasionaţilor de publicitate cu o selecţie de best-of-uri ale celor mai apreciate reclame internaţionale şi locale. La fiecare două sâmbete, începând cu data de 29 noiembrie 2014, devoratorii sunt aşteptaţi la Cinema Pro să vizioneze calupuri publicitare grupate pe categorii, precum “cele mai sexy reclame”, “reclame interzise la TV”, “cele mai funny reclame”, reclame cu animale sau copii” şi multe altele.

Detalii despre eveniment puteţi citi şi aici.

 

Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *