Luni, 24 noiembrie 2014, de la ora 22.00, TLC prezintă un nou episod din seria Oprah: Master Class. În cadrul acestuia, Justin Timberlake, actor și muzician premiat cu multiple Premii Grammy și Emmy, se destăinuie lui Oprah, dezvăluind în premieră absolută povești despre influențele lui muzicale și despre cele mai prețioase lecții de viață învățate.

În acest episod cu totul special din seria Oprah: Master Class, regina talk show-urilor stă de vorbă cu Justin Timberlake, unul dintre cei mai celebri artiști din generația lui. Relatând povești despre tinerețea lui și influențele muzicale care l-au modelat, Justin descrie cele mai importante lecții de viață pe care le-a primit până acum: cum să-ți definești stilul propriu, cum să spargi tiparele și cum să nu renunți la visurile personale. Pe lângă sfaturi despre cum poți fi foarte bun în meseria pe care ți-o alegi, Justin discută și despre decizia lui de a face o carieră solo, apoi povestește despre melodia pe care a compus-o pentru Michael Jackson.

Superstarul, născut în Memphis, a apărut în filmul Fraților Coen “Inside Llewyn Davis” și a prezentat de cinci ori “Saturday Night Live”, cu discursuri care au făcut senzație pe Youtube. Acum, Justin poartă o discuție foarte sinceră, în timpul turneului mondial cu care își susține albumul atât de apreciat de critici și care s-a vândut deja în peste șase milioane de exemplare – The 20/20 Experience – The Complete Experience.

Pentru mai multe informaţii despre program, accesaţi http://www.tlcchannel.ro/ sau intraţi pe Facebook la Facebook.com/tlc.romania.

Fun & Games

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *