Full Moon Live a scăldat Arenele Romane în lumina lunii pline și a reflectoarelor electrice. Vineri, în prima zi a festivalului, Asaf Avidan a vorbit despre onestitate, adevăr, poliamor si a cântat dragostea. Sâmbătă, LP a fluierat în sufletele spectatorilor și a mulțumit în română unui București impresionat deja.

Asaf Avidan și-a cerut scuze pentru vocea sa și a menționat că urmează un tratament cu antibiotice și ca fiecare melodie reușită reprezintă un miracol și o bucurie. S-a declarat încântat de comparația dintre vocea lui și sunetele unei pisici rănite, bucurându-se de propriile vibrații feline. Publicul a fost încântat de melodii ca „One Day”, „Love it or Leave It” sau „Over You” și vrăjit de-a dreptul de micile discursuri ținute de Avidan, care a menționat că tocmai s-a logodit cu femeia iubită, după o relație poliamoroasă de un an și jumătate. „Nu aparținem unul ceiluilalt. Înainte de a-i propune să se căsătoreasca cu mine, am cunoscut o fata care a schimbat ceva în sufletul meu. M-am îndrăgostit imediat, iar asta m-a schimbat total și m-a făcut să-mi iubesc logodnica mai mult. Așa că vreau să scriu cântece vesele. Fiindcă există o anumită dualitate în viață. Nu poți avea parte doar alb și negru; ai nevoie de toate nuanțele de gri. Să nu vă faceți o impresie greșită despre mine, eu sunt un misionar al iubirii și al respectului. Câteodată mi-e dor să mă joc cu diavolul din mine”, a declarat Asaf Avidan.

LP (Laura Pergolizzi, pe numele său real) a urcat pe scena de la Arenele Romane sâmbătă seara, la ora 22.00, în fața unui public mult mai numeros decât cel reunit vineri pentru Asaf Avidan. Androgină, timid declarându-și dragostea pentru București și mulțumind în limba română, LP a fluierat în sufletele tuturor. Publicul a răspuns călduros. Și a iubit-o.

lp

LP a cântat și a vorbit despre Los Angeles, „Your Town”. A admirat politicos Bucureștiul și a dedicat „Porcupine” tuturor celor pe care-i iubim și-i detestăm. A cântat la ukulele. A impresionat prin senzualitatea androgină. Și a vrăjit, fluierând. LP a fost fermecătoare live, iar atmosfera creată de organizatorul Events a ajutat-o să-și păstreze magia. Încă de vineri publicul a fost așteptat cu oferte magice: cărți de tarot în care oricine își putea vedea viitorul, împletituri de prințesă slavă pentru orice fată, prosecco, lumini electrice proiectate și Arenele Romane, frumoase chiar și în lipsa lor, scăldate oricum în cea palidă, a lunii pline.

Am plecat fredonând, fluierând, vrăjind:

Burning like embers, falling, tender

Longing for the days of no surrender

Years ago.

Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *