Am fost atât de dezamăgită de ultimele filme văzute încât am decis să iau o pauză de la povestea mea de dragoste cu acest tip de artă. Așa că n-am văzut prea multe filme din 2018 și nici n-am simțit nevoia, până acum.
Totul s-a terminat cu Wonder Woman (2017), un film care ar fi trebuit să-mi placă sau, cel puțin să mă facă să râd. În loc de asta, m-am trezit aruncată într-o poveste de groază care masacra, rând pe rând, umorul, ideile frumoase din mitologie, dar și empowermentul de rigoare. Dacă marea majoritate a prietenilor mei au iubit cu patos femeia-minune, eu am rămas dezamăgită ca un copil în fața unei cutii frumos ambalate de Crăciun. M-am bucurat de formele actriței și m-a întristat profund vidul din interior.
Am citit și am zâmbit superior în fața noilor lansări și m-am ținut departe de ele. Însă tot și-a făcut loc curiozitatea, așa că am decis să fac o listă: ce filme din 2018 vreau să văd și de ce. Ce am văzut și aș recomanda oricui, fără să stau prea mult pe gânduri.
The Happy Prince
Dacă m-ar întreba cineva care e povestea mea preferată, s-ar duce un război tare greu printre gânduri și emoții. Între Prințul Fericit, al lui Oscar Wilde și Mica sirenă a lui Hans Christian Andersen e greu sau imposibil să alegi. Ambele sunt povești care schimbă și idei și sentimente și ambele te pun față în față cu frumosul. Fără vorbe în exces, fără povești cu morală: frumosul pur, care face bine inimii și minții, la copii, dar și la adulți.
Filmul The Happy Prince se numără printre filmele din 2018 pe care ar trebui să le vedem fiindcă prezintă ultimele zile din viața scriitorului Oscar Wilde. Am văzut doar trailer-ul deocamdată, dar mă face să sper că măcar un pic de frumos tot îmi va oferi, chit că nu vine cu sprijinul scriiturii lui Oscar Wilde.
Westwood: Punk, Icon, Activist
Incursiunea mea în lumea modei a început cu Vivienne Westwood. Și chiar dacă gusturile mele s-au mai cizelat între timp, avântul s-a mai potolit și am crescut și am învățat fel de fel de lucruri noi, dragostea pentru punk și Vivienne Westwood rezistă mai ceva decât o coafură bine fixată cu Taft. Îmi aduc aminte că m-am distrat în multe feluri cu replica ei de succes „too fast to live, too young to die”. Și râd și acum gândindu-mă că Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a acordat un titlu nobiliar, iar Westwood a venit la ceremonie fără lenjerie intimă. Lucru care n-a rămas neobservat.
Filmul Westwood: Punk, Icon, Activist ar trebui văzut dintr-un singur motiv: avem cu toții nevoie de un pic de punk, din când în când.
Colette
Sidonie-Gabrielle Colette rămâne una dintre scriitoarele mele preferate pentru că reușește să dea femeilor voce, gânduri și emoții. Toate sunt nepotrivite uneori, dar Colette judecă puțin și simte mult. Indiferent dacă e vorba de o dragoste între o femeie matură și un bărbat tânăr (Cheri) sau de emoțiile potrivite și nepotrivite dintre femei, Colette le simte și le scrie așa cum un bărbat nu ar putea să o facă niciodată.
Deși e privită drept una dintre figurile de bază ale feminismului, Colette are și pagini pline de emoție și feminitate. Sper ca asta să se reflecte și în film, pentru că ar fi tare urât să vorbim (iar!) de feminism fără feminitate.
Enjoy!
[…] Citeşte şi: Filme 2018… […]