Sunteţi gata pentru un an nou mai bun, mai liniştit şi mai frumos? Indiferent dacă sunteţi sau nu pregătiți, 2023 ne bate la uşă, aşa că e momentul perfect să reflectăm şi să mulţumim. În timp ce rememoraţi momentele speciale din 2022 și faceţi planuri de viitor, sigur o să vă aduceţi aminte de persoanele dragi care v-au fost alături în anul care se apropie de sfârşit. Lor veţi dori să le trimiteți urări de bine şi cele mai frumoase felicitări de Anul Nou 2023. Dar ce să le uraţi? Revista Flawless.ro este alături de voi pentru a vă ajuta să vă găsiţi cuvintele şi să faceţi cele mai bune urări de Anul Nou pentru prieteni, pentru familie și chiar şi pentru șefi şi colaboratori.

Am creat şi o serie de felicitări care pot fi descărcate şi trimise uşor celor dragi, dar şi urări simple, uşor de trimis ca mesaje text, WhatsApp sau mesaje pe Facebook Messenger. Unele sunt foarte scurte, dar niciuna nu este plictisitoare.

Felicitări de Anul Nou 2023. Urări pentru prieteni

Iată câteva urări scurte, care exprimă în cuvinte simple tot ce le doriţi şi voi prietenilor în anul care vine:

1. Cele bune să se-adune, cele rele să se spele! La mulţi ani!

2. Să ciocnim pentru un nou an plin de bucurii, zâmbete și amintiri de neuitat între prieteni!

3. Felicitări pentru toate realizările din 2022! Sunt alături de tine şi abia aștept să văd ce planuri ai în 2023.

4. Sper că vei profita la maximum de 2023! Sunt alături de tine la fiecare pas spre succes.

5. Să ai un an nou strălucitor, amuzant şi la fel de bun ca tine!

Pentru un strop de distracţie, îţi punem la dispoziţie şi o felicitare simpatică şi amuzantă.

Felicitări şi urări pentru familie

Ştim cu toţii că familia contează mult, dacă nu cel mai mult, iar perioada sărbătorilor este cea mai nimerită pentru a le face cele mai emoţionante urări:

1. Mulţumesc pentru dragostea și sprijinul constant din ultimul an. Să ciocnim un pahar pentru un nou an minunat!

2. Familia m-a ajutat să transform un an greu într-unul plin de râsete, dragoste și bine. Noroc pentru un nou an în vom depăşi orice împreună!

3. Familia a făcut ca 2022 să fie un an cu multe zâmbete şi bucurii. Asta să ne aducă și 2023, plus un bonus de sănătate şi fericire!

4. În 2022 am învăţat că pot depăşi orice obstacol dacă familia mea este alături de mine. Mulțumesc pentru dragoste şi sprijin!

5. 2022 aproape s-a terminat şi nu am vrut să treacă fără să îţi spun cât de mult contezi pentru mine. Să ne fie dragostea şi căldura din familie sprijin şi în 2023!

Nu ne putem lăuda cu felicitări de Anul Nou 2023 fără să vă punem la dispoziţie şi o felicitare ideală pentru familia voastră.

Felicitări şi urări pentru şefi şi colaboratori

Dacă prietenii şi familia sunt aproape de sufletul nostru şi uşor de mulţumit cu o simplă urare de bine, este mult mai dificil să găsim cuvintele potrivite pentru şefi şi colaboratori. Iată câteva idei:

1. Mulțumesc pentru inspiraţia de a deveni cea mai bună variantă a mea pe plan profesional. Succes şi în 2023!

2. Vă doresc dumneavoastră şi familiei sănătate, fericire și prosperitate în noul an. La mulţi ani!

3. Mulţumesc pentru oportunitatea de a face parte dintr-o echipă de succes. Să construim şi mai multe împreună în 2023!

4. 2023 înseamnă noi şanse de succes, noi oportunităţi de mai bine şi noi idei. Să transformăm noul an într-unul plin de reuşite!

5. De două ori mai multe oportunităţi în 2023 şi de trei ori mai mult succes. La mulţi ani!

Dacă aţi căutat şi voi pe Google “felicitări de Anul Nou 2023” în speranţa că veţi găsi o variantă ideală pentru şefi sau colaboratori, iată o felicitare numai bună de trimis!

Citeşte şi: Mesaje de…

Citeşte şi: Dragobete…

Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *