Pe 24 februarie, românii de pretutindeni sărbătoresc o zi dedicată iubirii, ziua de Dragobete. Dacă Valentine’s Day este o sărbătoare oarecum împrumutată, fie ea chiar simpatică, pe care o celebrăm mai ales prin oferirea unor mici cadouri, Dragobetele este întrucâtva mai aproape de sufletul românesc. La origine o sărbătoare dedicată unui zeu tânăr, asemănător cu Eros sau Cupidon, Dragobetele a intrat în calendarul românesc drept ziua în care Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, aduce iubirea aproape de sufletul nostru. Cum putem sărbători însă acest lucru în 2022?

Dacă în trecut ţăranii români respectau vechile tradiţii de Dragobete, în prezent a devenit dificil, dacă nu imposibil, să sărbătorim această zi frumoasă. Departe de noi gândul să oferim buchete de flori de fragi fetelor, să jucăm hore, ori să ne întoarce la vechi ritualuri demult apuse. Înseamnă acest lucru că nu mai putem sărbători deloc? Din contră! Joseph Campbell, celebrul expert în mitologie şi istoria religiilor, spunea că miturile se ţin în viaţă prin tradiţii vii care le înlocuiesc pe cele vechi, adesea chiar prin tradiţii inventate. De aceea, noi vă încurajăm să sărbătoriţi această zi cu o serie de mesaje de Dragobete pe care le puteţi trimite persoanei iubite, mesaje inspirate de cele mai faimoase scrisori de dragoste.

Scrisoarea trimisă de Mihai Eminescu Veronicăi Micle

Puţini au fost capabili să priceapă trăirile sufletului românesc atât de bine precum poetul nostru naţional, Mihai Eminescu. Şi mai puţini au fost capabili să le ilustreze artistic atât de frumos şi atât de adevărat. Cu toate acestea, e bine să ştim că Mihai Eminescu nu a scris doar poezii superbe, ci şi scrisori de dragoste autentice şi realiste, frumoase şi pline de sentimente adânci. Într-una din scrisorile trimise către Veronica Micle, Eminescu nu vorbea doar de dragoste, ci şi de unul dintre defectele sale – gelozia. Mai jos, fragmentul din această scrisoare care vă poate inspira şi pe voi să trimiteţi altfel de mesaje de Dragobete:

Îngerul meu blond,

Te-aş acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă cu pietre scumpe icoana Maicii Domnului, dacă ai fi de faţă; aş face-o în gând, dacă n-aş fi atât de gelos precum sunt.

Tu îmi faci imputarea că nu-ţi vorbesc deloc de amor – dar tu nu ştii că amorul meu e un pahar în adevăr dulce, dar în fundul lui e plin de amărăciune. Şi acea amărăciune, care-mi turbură pururea amintirea ta, e acea gelozie nebună, care mă face distras, care mă amărăşte şi când eşti de faţă, şi când nu eşti.

Mihai Eminescu

Scrisoarea trimisă de Frida Kahlo soţului ei

Nu este deloc surprinzător faptul că relaţia Fridei Kahlo cu artistul Diego Rivera a fost una furtunoasă, pasională şi pe deplin potrivită cu temperamentele lor artistice. Cu toate acestea, este bine să ştim că relaţia nu a fost doar una cu suişuri şi coborâşuri, ci şi una pe deplin încărcată de dragoste. Sentimentele Fridei Kahlo pentru soţul ei erau adânci, pasionale şi intense, iar artista şi le-a exprimat atât prin opera ei, cât şi printr-o serie de scrisori de dragoste trimise pe parcursul celor 27 de ani de relaţie. Mai jos, o parte dintr-o asemenea scrisoare, care vă poate inspira să scrieţi cele mai originale mesaje de Dragobete:

Nimic nu se compară cu mâinile tale, nimic nu seamănă cu verdele auriu al ochilor tăi. Corpul meu este plin de tine zile de-a rândul. Tu ești oglinda nopții. Sclipirea violentă a fulgerului. Umiditatea pământului. Scobitura subraţelor tale este adăpostul meu. Degetele mele ating sângele tău. Toată bucuria mea este să simt viața izvorând din fântâna ta de flori pe care a mea o păstrează pentru a umple toate căile mele nervoase care sunt ale tale.

Frida Kahlo

Scrisoarea trimisă de Elizabeth Taylor lui Richard Burton

Chiar dacă nu sunt nici pe departe primii artişti care să aibă o relaţie la fel de temperamentală ca şi ei, Elizabeth Taylor şi Richard Burton sunt printre puţinii artişti care s-au căsătorit de mai multe ori. Înfăţişată de multe ori negativ în media din cauza numărului mare de căsătorii, Elizabeth Taylor a fost însă o femeie care a iubit şi care a reuşit să-şi exprime uşor dragostea. Una dintre scrisorile ei de dinainte de primul divorţ de Burton reuşeşte să-i surprindă dragostea, candoarea şi autenticitatea. Poate servi dreptu sursă de inspiraţie pentru altfel de mesaje de Dragobete:

Dragul meu (încă) soțul meu,

Aș vrea să-ți pot scrie despre dragostea mea pentru tine, despre frica mea, încântarea mea, plăcerea mea carnală – (cu tine) – despre gelozia mea, mândria mea, mânia mea față de tine, uneori. Cel mai mult, aş vrea să scriu despre dragostea mea pentru tine și despre orice urmă de iubire mi-ai putea oferi tu – aș vrea să pot scrie despre asta, dar nu pot. Nu pot decât să „fierb la foc mic” înăuntru și să sper că înțelegi ce simt de fapt.

Oricum, te doresc,

Soția Ta (încă).

Elizabeth Taylor

De ce să trimitem mesaje de Dragobete

Toate scrisorile de mai sus aparţin altor vremuri, poate chiar unora mai potrivite să celebreze Dragobetele. Cu toate acestea, în fiecare dintre ele există un strop de iubire numai bun să fie dat mai departe prin mesaje de Dragobete la fel de originale precum această sărbătoare dragă nouă.

Citeşte şi: Cum să…

Citeşte şi: 5 idei…

How to...

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *