Trăim în era lui „dacă n-am, trebuie să-mi iau și mai ales să postez pe Instagram.” A devenit aproape obligatoriu să călătorim și nu uităm niciodată să luăm cu noi bagaje cât mai mari, să nu care cumva să ne prindă selfie-ul fără trusa de machiaj, colecția de rujuri și jumătate din garderobă la noi. În orice story sau video cu #vacanță am privi, doamne și domnișoare de toate vârstele cară bagaje mai mari decât ele. Unele vor spune că a murit cavalerismul. Eu însă mă gândesc cu oroare că există și un cavaler în spatele camerei sau al doamnei. Și nici el n-a scăpat ușor.
De-asta am decis să scriu un articol care să răspundă acestei întrebări atipice poate: de ce e bine să călătorești cu bagaj mic? Fără a deveni zgomotoasă în metafore, aș zice ca bagajul nostru e după cum ne e viața. Și că e foarte posibil să cărăm o grămadă de chestii inutile după noi. Așa că ar putea fi util să începem să tăiem de pe listă. Și ce moment poate fi mai bun decât vacanța pentru a începe să trăim cu un bagaj mic? Asta e până la urmă concediul: o pauză de la viața de zi cu zi, de care putem profita și pentru a adopta niște obiceiuri mai bune. Sau mai potrivite pentru noi.
Avantajele unei călătorii cu bagaj mic
Este mai ieftin! Poți alege să călătorești cu mașina, cu avionul, cu autocarul sau cu trenul. Însă indiferent cum alegi să călătorești, cu bagaj mic e sigur mai ieftin. Nu va mai trebui să-ți faci griji că trebuie să suplimentezi biletul de avion, nici că-ți lași mașina nesupravegheată într-o parcare ciudată. Libertatea înseamnă câștig în timp și bani, iar un bagaj mic îți va asigura un plus de libertate.
Totul e altfel! În minunata lume nouă, fiecare dintre noi trăiește cu iluzia că e special. Adevărul este că altfel înseamnă să-ți uiți acasă hainele de poze, să privești răsăritul într-o rochie de plajă sau să mergi desculță prin iarbă. Fără să știe nimeni. Și să nu te uiți la ceas pentru că l-ai uitat acasă și pe el. Zilele de vacanță sunt puține, dar putem trăi multe experiențe în ele.
Este comod! Nu e nimic mai neplăcut decât un bagaj greoi în toiul verii, iar groaza de a-l duce din punctul A în punctul B îți poate strica dispoziția. Un troler mic și vioi te va ajuta să începi concediul cu zâmbetul pe buze și să acorzi un plus de atenție locurilor pe care le vezi. Poate că nici nu va mai fi nevoie să mergi direct la hotel. Adică vei trăi mai multe experiențe mișto, în tot atâta timp.
Citește și: Cum să-ți pregătești corect bagajul de vacanță
Cum să călătorești cu un bagaj mic
Toate bune și frumoase, vor zice unii, dar eu am nevoie de lucrurile mele. Așa aș fi zis și eu cândva, însă adevărul e că într-o vacanță de 7 zile ai nevoie de mult mai puține lucruri decât ai crede. Plus că în cel mai rău caz, vei cumpăra de-acolo ceva util pe moment. Și vei avea o amintire în plus. Dar drept este că există și câteva secrete când vine vorba de un bagaj mic:
Less is more! Încearcă să împachetezi câte un obiect din fiecare categorie: nu vei avea nevoie de 2 parfumuri, nici de două coliere mari într-o vacanță. Dacă vrei să iei cu tine și o pereche de stilettos, alege o variantă clasică, ușor de asortat la orice ținută. Excepții sunt costumele de baie, lenjeria și produsele mici de tot.
Mini sau travel size. Esențele tari se țin în sticluțe mici, ar zice una dintre prietenele mele dragi. Și nu e departe de adevăr. anumite produse sunt pur și simplu mai bune în variantă mini sau travel size. Mascara e unul dintre aceste produse: poți testa mai multe variante și scapi de frica de a se usca produsul. Valabil și pentru trusele de machiaj, rujuri, parfumuri, creme sau loțiuni de corp și chiar și deodorante. Cât despre restul produselor de îngrijire… concediul e ocazia perfectă de a testa mostre de toate felurile.
Rulează, rulează, rulează! Și da, la haine mă refer. Încap mai multe haine în bagaj dacă le rulezi în loc să le împăturești. În plus, rulate, hainele nu vor face cute. Ceea ce înseamnă că poți lăsa liniștită acasă mașina de călcat sau steamerul de haine și ca te poți bucura și tu de o vacanță perfectă cu bagaj mic.
Citește și: Playlist de vacanță
[…] și: De ce e bine să călătorești cu bagaj […]
[…] Citește și: De ce e bine să călătorești cu bagaj mic? […]
[…] Vezi și: De ce e bine să călătorești cu bagaj mic […]