Să trăiești în București înseamnă să te confrunți zilnic cu aglomerație, zgomot și grabă. Suntem mereu pe fugă și rar avem timp să facem ceva pentru sufletul nostru. Ori pentru minte. De-asta m-am bucurat așa tare că Festivalul Teatru sub Lună a ajuns la ediția cu numărul 5. Și că am putut să ne numărăm printre partenerii acestui eveniment de impact cultural în Capitală. Am participat la deschiderea festivalului, la terasa Quantic din București. Și mi-a plăcut atât de mult încât m-am întors și a doua zi pentru a urmări o nouă piesă de teatru. Și un nou concert.
Am decis să scriu despre tot ce am văzut în primele zile de festival:
Iubirea ta mă calcă pe nervi – piesă de teatru
Rar am văzut în teatru un debut atât de promițător precum cel al Silviei Gagu, regizor. Piesa asta nu este recomandată copiilor, dar e musai de văzut de orice adult. Teatru înseamnă, până la urmă, joacă. Iar iubirea de multe ori tot cam așa se prezintă. Chiar dacă uităm des asta și transformăm adesea problemele și, mai ales, despărțirile în ceva de-a dreptul dramatic. Iubirea ta mă calcă pe nervi este o piesă de teatru despre dragoste, joacă și prietenie, cu accente care-mi amintesc de Milan Kundera.
Dl. Goe – concert
Inspirată de personajul omonim creat de I.L. Caragiale, Dl. Goe ne-a oferit un super concert. Atât de bun încât nu ne-am putut dezlipi de scaune. Atât de bun încât am comandat o bere rece. Și am băut-o, în ciuda faptului că eu nu prea beau bere. Stilul muzical este un fushion între rock, pop, blues și gipsy-jazz. Foarte original și 100% românesc, cu accente care amintesc de un București a la Micul Paris. Transpus în vremuri moderne. În plus, băieții au marea calitate de a ști să facă show și să țină publicul în picioare. Sau să-l corupă la o bere rece.
Citește și: Hai și tu la Festivalul Teatru sub Lună!
Amanta de la prânz – piesă de teatru
Una dintre cele mai amuzante piese de teatru pe care le-am văzut în ultima vreme, „Amanta de la prânz” se prezintă amuzantă, isteață și fascinantă. Ca orice femeie de excepție. Piesa este o comedie savuroasă despre aventurile dintr-o căsnicie. La propriu și la figurat. Actorii au făcut roluri de excepție, iar intriga ascunde amuzament și ironie. Oliver, consilier de mariaj și scriitor, află că soția lui geloasă are o aventură. Și nu oricum, ci chiar de la soția amantului ei. Împreună, pun la punct un adevărat plan de atac și pe parcursul desfășurării lui află multe despre soții lor. Și despre ei înșiși.
Barter – concert
Dacă primul concert s-a dovedit a fi o experiență dinamică, cel de-al doilea a fost o incursiune în sentimente și trăiri de toate felurile. Asta pentru că Barter este un proiect acustic, are influențe alternativ, grunge, indie folk și super puterea de a te face să simți chestii. Care păreau uitate sau aruncate într-un colț dubios al minții, până să participi la concert. Accentele grunge mi-au plăcut foarte mult și nu cred că voi uita concertul Barter prea repede.
Citește și: Donatorii de sânge intră gratuit…
Festivalul Teatru sub Lună se desfășoară în perioada 5 – 21 iulie. Programul îl găsești ușor AICI, iar noi îl recomandăm cu drag drept eveniment cultural de excepție în București.
[…] Vezi și: Cum a fost la Festivalul Teatru sub Lună […]
[…] Citește și: Cum a fost… […]