Cartelul agențiilor de turism descoperit recent de autorități a luat prin surprindere, atât companiile de specialitate, cât și miile clienții care au recurs la serviciile acestora.
Reprezentanții Consiliului Concurenței au declarat că turiştii care au fost păcăliți de agențiile de turism îşi pot recupera în instanţă banii pierduţi, folosindu-se de decizia instituției, care a descoperit că nu mai puțin de 13 agenţii de turism au format un cartel care a dus la scumpirea produselor turistice în perioada 2013-2016. Cu alte cuvinte, cartelul agențiilor de turism au păcălit mii de oameni timp de 3 ani.
Potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 39/2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, care transpune în legislaţia românească Directiva 2014/104/UE, „orice persoană care a suferit un prejudiciu cauzat de o practică anticoncurenţială interzisă potrivit prevederilor Legii nr. 21/1996, republicată, cu completările ulterioare, şi/sau ale art. 101 sau 102 din TFUE poate solicita şi obţine repararea integrală a prejudiciului respectiv”.
Vezi și: Cum se organizează o ședință foto
Despăgubirile integrale repun persoanele care au suferit un prejudiciu în situaţia în care s-ar fi aflat dacă legislaţia în materie de concurenţă nu ar fi fost încălcată, potrivit actului normativ
„Despăgubirea integrală include pierderea efectivă, profitul de care este lipsită persoana prejudiciată, precum şi plata dobânzii aferente. Despăgubirea integrală în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă nu poate conduce la o îmbogăţire fără justă cauză, indiferent dacă despăgubirea integrală se produce în urma unor despăgubiri punitive, multiple sau de altă natură”, se mai arată în textul actului normativ.
Cartelul agențiilor de turism. Mii de oameni păcăliți de 13 companii
Recent, Consiliul Concurenţei a sancţionat 13 agenţii de turism şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu amenzi în valoare circa 11,5 milioane de lei (aproximativ 2,45 milioane euro), pentru coordonarea comportamentului pe piaţa comercializării produselor turistice prin agenţii de turism. Cartelul agențiilor de turism a fost descoperit în urma unei investigații ample, care a durat câteva luni.
„Astfel, agenţiile de turism nu au redus, sub un anumit nivel, preţul de vânzare către clienţi pentru produsele turistice şi/ sau pachetele de servicii turistice comercializate (ex.: bilete de avion în zborurile tip charter – atât ca produs turistic individual, cât şi ca o componentă dintr-un pachet de servicii turistice). De asemenea, acestea au limitat sau au eliminat campaniile promoţionale ale companiilor concurente care ofereau reduceri sau gratuităţi clienţilor şi şi-au împărţit numărul de locuri în avioanele contractate pentru zborurile de tip charter pentru a limita astfel în mod artificial oferta în vederea creşterii preţului de vânzare”, susţin reprezentanţii Consiliul Concurenţei.
Vezi și: EXODUL ROMÂNILOR ÎN STRĂINĂTATE ARE EFECTE TRAGICE: 100.000 DE COPII LĂSAȚI ACASĂ
Lista completă a agențiilor de turism care și-au păcălit clienții
Conform autorităţii, în perioada iunie 2013 – septembrie 2016, un număr de 13 agenţii de turism şi-au coordonat politicile comerciale, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial, cu scopul de a nu permite scăderea preţurilor produselor sau a pachetelor turistice comercializate.
Din totalul amenzilor de 11,5 milioane de lei, cea mai mare sancţiune a fost aplicată Touring Europabus România, în valoare de 5,397 milioane lei, urmată de Prestige Tours International (2,139 milioane lei), Paralela 45 Turism (1,723 milioane lei), Eximtur (685.116 lei), Happy Tour (519.597 lei), Aerotravel (400.754 lei), Prompt Service Travel Company (186.084 lei), Nova Travel (124.616 lei), Fibula Air Travel (88.310 lei), Tez Tour (55.930 lei) şi Rezeda World Travel (28.780 lei).