Asociația Medicover, cu sprijinul Medicover și Synevo România, au comunicat rezultatele unui studiu privind diabetul la copii și a bolilor civilizației la copiii de clasa a V-a, ca urmare a primului an de activitate a Programului „înCerc”, lansat în septembrie 2017 în Ploiești.
Ca urmare a evaluării gratuite și non-invazive a elevilor claselor a V-a din unitățile de ȋnvățământ care au aderat până în prezent la Programul „ȋnCerc”, în anul școlar 2017-2018, până la data de 30 iunie 2018, rezultatele privind diabetul la copii sunt de-a dreptul îngrijorătoare.
Din cei 1.343 copii care au fost evaluați, 405 (30,16%) au fost identificați cu risc de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2.
Mai mult, 186 de copii (13,9%) sunt supraponderali, iar la 278 (20,7%) dintre cei mici s-au constatat diferite grade de obezitate. Totodată, s-a constatat tensiune arterială crescută la momentul analizei la 353 (26,3%) dintre elevii evaluați.
În cadrul evaluării privind diabetul la copii a fost desfășurat și un test de capacitate fizică, iar rezultatele sunt, de asemenea, șocante: Din cei 1.269 de elevi, testați, s-a constatat capacitate fizică suficientă la doar la 291 (22,9%) dintre aceștia, slabă la 530 (42,1%) și foarte slabă la 129 (10,1%). Întreruperea testului de capacitate fizică a fost necesară în 161 de cazuri (12,6%).
Municipiul Ploiești și județul Prahova se află în zona cu cea mai mare prevalență a diabetului zaharat din România, conform rezultatelor studiului PREDATORR. Diabetul la copii este însă o problemă națională serioasă.
„Diabetul este una dintre marile provocări contemporane si necesită o atenție sporită. Suntem mândri că Asociația Medicover, sprijinită de partenerii săi și de Grupul Medicover, implementează începând încă din 2017 un program complex de prevenție, care are drept focus depistarea riscului de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2 și a bolilor civilizației la copii. Vreau să le mulțumesc autorităților centrale și locale, specialiștilor implicați în Program și comunităților locale din cele două orașe, Ploiești și Cluj-Napoca, toți aceștia ajutându-ne să derulăm strategia noastră de prevenție și ca, împreună, să reușim să creștem nivelul conștientizării acestui risc la nivel național”, afirmă dl. George Istrate, Director General al Asociației Medicover.
„Diabetul și obezitatea merg mână-n mână. În lume s-a ajuns la o epidemie de diabet și vorbim inclusiv despre o epidemie de obezitate. Odată apărută, obezitatea nu poate fi controlată, istoria ei naturală fiind una de creștere de la un an la altul. Organizația Mondială a Sănătății semnala că majoritatea țărilor europene au un grad ridicat de obezitate, peste 20%. În prezent, procentele sunt mult mai mari, iar în România realitatea reflectă acest lucru – copiii supraponderali sau obezi de azi vor fi adulții supraponderali sau obezi de mâine. Previi un astfel de fenomen dacă poți interveni. Salut și susțin, deci, inițiativa echipei inimoase a Asociației Medicover, în demersul derulării Programului înCerc”, completează și dna. Prof. Univ. Dr. Maria Moța, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, membră a Consiliului Științific al Programului „ȋnCerc” și co-autor al studiului PREDATORR.
Până în prezent, s-au semnat protocoale de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj și cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca. De asemenea, s-au semnat protocoale și cu 43 unități de învățământ din Cluj-Napoca ce au elevi de clasa a V-a, în acest moment Asociația Medicover fiind în plin proces de prezentare a Programului și colectare acorduri de evaluare din partea părinților și tutorilor legali.
Adrian Peake, Director General Medicover România: „Grupul Medicover se implică activ în problematica diabetului de tip 2 și dezvoltă în Polonia unul dintre cele mai ample programe de prevenție din întreaga Europă. Experiența acumulată în șase ani de construcție a unui program național este acum adusă și în România, cu susținerea financiară a fondatorilor grupului, pentru a crea o schimbare pentru mai multe generații.”
Laurențiu Luca, Director General Synevo România: „Prin acest program facem o investiție în educație și o acțiune de pionierat în România, în ce privește mentalitatea față de medicina preventivă. Prevenția începe de la vârste fragede, chiar înainte de vârsta adolescenței, iar tinerii care devin conștienți de riscurile unor boli ale timpurilor noastre sunt mai bine pregătiți pentru a-și construi o viață sănătoasă. Este important să îi facem pe oameni să înțeleagă că este mult mai bine să previi decât să tratezi, iar efectuarea anuală a analizelor uzuale și vizita la medicul de familie ar trebui sa fie lucruri normale pentru orice familie.”
Diabetul la copii, o preocupare a tuturor
Programul „înCerc”, lansat în anul 2017, este susținut de Medicover și Synevo România. Partenerii implicați în Programul „înCerc” sunt: Medicover, Synevo, Primăria Municipiului Ploiești, Inspectoratul Școlar Județean Prahova, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Asociația Română pentru Studiul Obezității. Programul este sprijinit de Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății.
Despre Asociația Medicover
Asociația Medicover s-a înființat în 2016, cu ajutorul Fundației Medicover, ambele organizații fiind patronate de Fundația Christina și Jonas af Jocknick, întemeietorii Medicover. Asociația Medicover este axată pe educarea, sprijinirea comunităților locale și dezvoltarea unor programe care să contribuie în mod direct sau indirect la îmbunătățirea sănătății și la sensibilizarea publicului la un stil de viață adecvat. Principala inițiativă a Asociației Medicover este Programul de Prevenție a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației „înCerc”, prin intermediul căruia 12.000 de copii din două orașe din România vor fi evaluați cu privire la riscul dezvoltării diabetului zaharat de tip 2 și a bolilor civilizației, aproximativ 3.000 dintre aceștia participând ulterior la etapa de consiliere personalizată, derulată pe parcursul a 18 luni.