În limba engleză este foarte bine să fii „the fairest of them all”. Asta se întâmplă pentru că engleza înțelege prin fair atât blond, deschis sau bălan, cât și frumos. Însă chiar dacă în basme Cosânzeana e blondă, în realitate, tenul deschis la culoare nu înseamnă automat frumusețe. Din contră, poate însemna chiar arsuri solare, dacă tenul este sensibil sau expus excesiv la soare. Pentru cei „binecuvântați” cu un ten deschis, ca mine, o vacanță se poate transforma rapid în coșmar. Mai ales dacă omit să folosească produse cosmetice cu factor de protecție solară.

Articolul de față a fost inspirat de toate pățaniile mele din vacanță, de reacțiile avute la nivelul pielii ori de câte ori distracția m-a făcut să uit să reaplic crema atât de necesară. Am descoperit câteva trucuri și produse utile pentru tratarea arsurilor solare în orice vacanță. Menționez însă că n-am avut niciodată reacții grave. M-am confruntat doar cu arsuri superficiale apărute din motiv de lene la reaplicarea cremei sau loțiunii cu SPF. Dacă tu ai parte de ceva mai grav decât o simplă înroșire, cel mai probabil ar trebui să mergi la medic, în loc să citești acest articol.

Iată însă 3 produse utile pentru tratarea arsurilor solare în orice vacanță, câtă vreme arsurile sunt superficiale.

Aloe Vera

Aloe Vera este unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru arsuri solare și iritații, mai ales dacă alegi varianta corectă: gel de Aloe Vera 100%, păstrat la rece, la frigider. Dacă ai arsuri solare sau mici iritații provocate de expunerea la soare, poți aplica Aloe Vera pe zona afectată, de câteva ori pe zi. Dacă ai o arsură mai gravă, așa-numita alergie la soare (sau erupție polimorfă la lumină, pe numele ei științific), vizita la medic este obligatorie.

Iaurt

Datorită acidului lactic, iaurtul este considerat un bun antiinflamator și poate fi folosit pentru a calma și pentru a hidrata pielea arsă de soare. Iaurtul grecesc este mai gras și are o concentrație mai mare de probiotice, fiind ideal pentru a trata arsuri solare slabe. Pentru a calma porțiunile de piele afectate de expunerea la soare, aplicați iaurt grecesc simplu, organic pe față sau pe corp. Exact așa cum ați aplica o mască facială: cu mișcări blânde și clătire după 15 minute.

Raniseptol Arsuri sau cremă pe bază de panthenol

Cu o formulă ce conține 10% panthenol, Raniseptol Arsuri îngrijește și calmează pielea iritată și înroșită. Panthenolul este absorbit rapid în piele, transformându-se în acid pantotenic. Prin contactul cu pielea se stimulează sinteza keratinocitelor și a celulelor constitutive ale epidermei, acțiune ce accelerează vindecarea și regenerarea pielii, crescând și nivelul de hidratare. Panthenolul are efect antiinflamator, calmează pielea afectată de iritații sau arsuri, favorizează vindecarea leziunilor, menține hidratarea pielii și reduce procesul de deshidratare.

Multe produse cosmetice conțin aceste 3 ingrediente minune: Aloe Vera, iaurt și panthenol. Puteți opta pentru unul dintre ele sau puteți prepara chiar voi un leac numai bun pentru a trata arsurile și iritațiile provocate de expunerea la soare.

Beauty & Make-up

One reply to “3 produse utile pentru tratarea arsurilor solare în orice vacanță”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *