Luna aprilie începe în forţă la HISTORY Channel, televiziunea factuală numărul 1 din România. Dacă de la 1 mai telespectatorii sunt invitaţi să pornească în căutare de „Comori misterioase”, alături de frații Rick și Marty Lagina, pe parcursul lunii aprilie accentul cade pe Comori scufundate„. În plus, alte aventuri de excepţie sunt de asemenea disponibile pe HISTORY Channel, de la explorarea de noi indicii legate de scufundarea Titanicului şi până la expediţii secrete naziste.

Comori scufundate

Când? Din 5 aprilie | marțea, la ora 21:00

Pe măsură ce fenomenele meteo extreme devin din ce în ce mai frecvente, perturbând astfel industria transportului maritim, acestea ajută la dezvoltarea unei alte industrii. Echipajele de salvare marină sunt adeseori chemate să intervină în urma intervențiilor nefaste ale Mamei Natură.

„Comori scufundate” urmărește cele mai bune echipe de salvare marină din lume într-o cursă contra cronometru pentru a recupera navele naufragiate în urma furtunilor violente care fac ravagii pe tot globul. Cu acces exclusiv la patru companii de salvare care operează în SUA, America Centrală și Marea Britanie, serialul de pe HISTORY Channel îi poartă pe telespectatori în lumea dură și necruțătoare a echipajelor de salvare.

Este o aventură captivantă și incitantă care duce publicul în lumea necunoscută a salvării marine.

Titanic: Investigarea unei crime

Când? Din 15 aprilie | vinerea, la ora 21:00

HISTORY Channel comemorează 110 ani de la catastrofa Titanicului prin difuzarea documentarului „Titanic: Investigarea unei crime” vineri, 15 aprilie, de la ora 21:00.

Scufundarea Titanicului a fost una dintre cele mai mari tragedii ale secolului XX, dar a fost oare și scena unei crime? De când a fost descoperită epava, misterul a început să se dezlege, iar acum a apărut un nou suspect: SS Mount Temple, una dintre primele nave care au răspuns la semnalele de ajutor ale Titanicului în 1912. În loc de a duce la capăt misiunea de salvare, această navă a sfidat logica și s-a îndepărtat de scena dezastrului.

Folosind tehnologie de ultimă oră, o echipă de experți examinează noi indicii și revizuiește dovezile pentru a arunca o nouă lumină asupra cazului nerezolvat de mai bine de un secol.

Expedițiile secrete naziste

Din 21 aprilie | joia, de la ora 22:00

În timpul ascensiunii la putere și pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, Adolf Hitler și liderul SS Heinrich Himmler au condus o echipă secretă de savanți și arheologi de elită, cunoscută sub numele de „Ahnenerbe”, care avea o misiune secretă. Ţelul lor era de a rescrie istoria și de a stabili superioritatea rasei ariene, o credință care a dominat ideologia nazistă.

Abandonând știința și îmbrățișând ocultismul, grupul „Ahnenerbe” a efectuat expediții periculoase în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei – toate în căutarea unor cunoștințe și artefacte străvechi care ar putea oferi Germaniei un avantaj supranatural pe câmpul de luptă și o dominație mondială eternă pentru cel de-al Treilea Reich.

Dezvăluind povestea adevărată și extraordinară din spatele acestor misiuni, „Expedițiile secrete naziste” se bazează pe noi dovezi, cercetări originale și mărturii ale experților pentru a expune aceste afirmații și descoperiri puțin cunoscute, dar extraordinare, menite să alimenteze mașina de propagandă a lui Hitler.

Alte noutăţi, la începutul lunii mai

De la data de 1 mai, toţi cei interesaţi pot urmări la HISTORY Channel şi cel de-al doilea sezon al serialului Comori Misterioase. Frații Rick și Marty Lagina, împreună cu neînfricatul lor partener de investigație Matty Blake, sunt din nou în căutare de comori. De data asta, ei le vor căuta în alte locuri decât faimoasa insulă Oak.

Citeşte şi: 5 seriale…

Citeşte şi: INNA ocupă…

Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *