Pasiunea mea pentru arome se împleteşte binişor pentru dezgustul de prea mult. Dacă în copilărie detestam cu patos tot ce era „prea verde şi prea fiert”, precum spanacul sau mâncarea de urzici, ca adult detest vulgarul, obositorul şi prea plinul. „Mai binele este duşmanul binelui,” scria Voltaire şi nicăieri nu-i mai adevărată vorba asta decât în parfumerie, în modă şi în artă. De aceea, astăzi vorbim despre 3 parfumuri care nu-mi plac şi despre motivele pentru care nu-mi plac.
Black Opium de la Yves Saint Laurent
Dacă originalul Opium a fost unul dintre parfumurile pe care le admiram enorm în copilărie şi dacă pe acela visam să-l port când „o să mă fac mare”, Black Opium este chiar opusul lui. Cu vanilie şi cafea, ar fi trebuit probabil să-mi placă, de n-ar fi fost pretenţios şi imatur, dulce şi uşor obsesiv. I-aş fi iertat şi aceste defecte, probabil, dacă nu mi-ar fi amintit prea mult de o fostă colegă. Incredibil brunetă, cu părul în permanenţă coafat drept, cât mai drept, tot mai drept şi cu înspăimântătoare unghii de crocodil, colega mea avea singurul defect peste care nu pot trece: era plictisitoare.
Alien de la Mugler
Ştiu că originalul Alien este un parfum superb, original şi interesant, mai ales dacă îl comparăm cu noile creaţii Mugler. Chiar şi aşa, mie îmi displace profund, motiv pentru care se şi află pe lista cu 3 parfumuri care nu-mi plac şi de ce. Alien ar fi putut fi un parfum superb, de i-ar fi rămas măcar un pic din delicateţea florilor proaspete de iasomie, care ar fi putut înflori pe lângă mine. Aşa cum este, frumuseţea lui se transformă în vulgaritate, în prea plin şi în prea mult, mai ales pe pielea mea ciudată. Recunosc că l-am adulmecat pe altele şi m-am minunat, dar pentru mine Alien rămâne echivalentul unei augmentări a buzelor: este excesiv şi inutil.
Coco Mademoiselle de la Chanel
Dacă Alien mi se pare uşor de admirat pe pielea altora, Coco Mademoiselle este cu totul altă poveste, iar motivele pentru care se află pe lista cu 3 parfumuri care nu-mi plac sunt cel puţin ciudate şi foarte personale. Pe scurt, acest parfum îmi aminteşte de secretarele plictisite din toate timpurile, de doamnele pretins distinse şi uşor certăreţe, de ţăţismul mioritic ascuns prost într-un costum prea strâmt. Cu supradoză de paciuli şi, totuşi, atât de rece, Coco Mademoiselle era şi parfumul secretarei mele din liceu. Se potrivea binişor atât cu permanentul doamnei cu pricina, cât şi cu privirile ei veşnic încruntate şi doar uneori servile.
Citeşte şi: 5 parfumuri…
Citeşte şi: Poezie şi…
