Sezonul ploios este adesea asociat cu nuanțele nude și pământii, iar, odată cu vremea rea, parcă și hainele încep să sufere de felurite nevroze. Chiar dacă anul 2020 a venit cu multe surprize neplăcute, recunoaștem că, în materie de modă, lucrurile stau mai bine ca de obicei. Până la urmă, moda este o formă de artă și nimic nu e mai potrivit pentru a ne scoate din astenie și a ne „acoperi sufletul cu ceva.”
Iată 3 idei noi în modă de care ar trebui să ții cont în toamna lui 2020, mai ales dacă îți dorești un pic de veselie.
Citește și: CUM SĂ UTILIZĂM CĂUTAREA FOLOSIND IMAGINI PE WWW.GLAMI.RO
Pardesiu galben pentru zile ploioase
Galbenul este o culoare veselă, solară, asociată mai ales cu sezonul estival. Cum 2020 ne-a adus însă prea multe vești gri, nu există an mai potrivit pentru un strop de bucurie de toamnă. Un pardesiu galben este ideal pentru plimbările de toamnă, în timp ce un sacou galben poate să-ți însenineze o zi sumbră la birou. În plus, nimic nu arată mai bine cu jeans sau într-un decor de Halloween!
Power suit în culori puternice
Se spune că nimic nu arată mai senzual pe o femeie puternică decât un costum bine croit. Chiar dacă nu ești Greta Garbo, trebuie să recunoști că unul dintre trucurile cele mai utilizate în modă și beauty este contrastul. Dacă ai o siluetă feminină, curbe și coafură de prințesă, optează pentru un costum în nuanțe puternice. Inventate în anii ’80 pentru femeile de carieră, aceste power suits te vor face să te simți mai bine, mai puternică.
Tonuri nude, din cap până-n picioare
Dacă primele două idei noi în modă de care ar trebui să ții cont în toamna lui 2020 pun accentul pe culoare, ultima pune accentul pe confort. Culorile naturale se potrivesc, în general, multor tipuri de ten. De asemenea, este mai ușor să-ți construiești propria garderobă capsulă dacă începi cu tonuri nude. În plus, poți alege materiale naturale și texturi diferite, pentru un plus de confort. Asortează-ți accesoriile nuanțelor naturale de toamnă și bucură-te si tu de o ținută all nude!
Citește și: 3 PIESE VESTIMENTARE DE TOAMNĂ PERFECTE PENTRU O GARDEROBĂ CAPSULĂ
Foarte util articolul, multumesc pentru informatie 😉
Ne bucurăm că v-a plăcut 🙂
[…] Citește și: 3 idei noi… […]