Ce înseamnă un „ritual complet de înfrumusețare”?

de   0 comentarii

Femeile și-au dorit mereu curățenie și frumusețe în jurul lor, se știe doar că ele nu dau vânturi, ci emană prin toți porii un subtil parfum de primăvară. Detestăm praful și noroiul și poate chiar de-asta purtăm pantofi cu toc. Ne ridicăm deasupra lor ca niște ființe eterice, desprinse din basme. Ne sperie mlaștinile, dar nu ne sperie deloc Shrek, căci sub toată aparenta noastră scârbă de noroi se ascunde și o mare curiozitate: altfel de ce-am accepta lângă noi bărbații? În primele veacuri, pe când femela speciei își organiza peștera și-și alegea drept companion bărbatul, au fost domesticite și pisicile. Nu fiindcă nouă ne plac animalele mici și pufoase în fața cărora putem gânguri fluturându-ne genele, nu! Ci fiindcă nu se inventase încă niciun pămătuf eficient, iar pisica părea promițătoare.

Fiindcă nu ni s-a cerut prea mult niciodată (în definitiv, nu-i mare brânză să fii veșnic izvor de viață și frumusețe), toate vrem să ne păstrăm frumusețea. Aproape niciodată nu reușim, căci suntem adesea urâte: putem fi isterice, nervoase, anxioase, geloase, posesive, zgomotoase… Dar contăm pe zgomotul întregitorului speciei ca pe-un fel de camuflaj: lângă el, micile noastre urâțenii sigur vor trece neobservate. Urâțenia fizică, în schimb… De ea avem oroare și căutăm să scăpăm, cu orice preț. Așadar, când toate armele noastre dau greș și ne trezim abuzate de noroi, fie că-i vorba de praful din București, sau de cel din suflete și minți, apelăm la un ritual complet de înfrumusețare.

Ce înseamnă un ritual complet de înfrumusețare… nu știm nici noi prea bine. Dar știm că vine o vreme când mor caii, vorba poetului, și tare ne-am dori ca ei să ne vadă în fiecare femeie. Să nu ne vadă prea mult și mai ales să nu confunde copia cu originalul. Și mai știm că nu ar trebui niciodată să refuzăm un ritual complet de înfrumusețare, că poate fi un dar trimis de sus, pentru a ne revigora trupul obosit de zgomotul orașului și nervii încercați de prea multa noastră feminitate. Iată de ce atunci când am primit un la mulți ani atât de practic și un mai grabnic ajutător pentru mine decât acatistele pentru doamna Firea, m-am decis să mulțumesc fără prea multe mierloieli uzuale. L-am lăsat la o parte pe „Vai, nu trebuia” și pe „N-aș putea accepta un asemenea cadou” și m-am grăbit să-mi fac rapid programarea la salonul unde eram invitată: Hello Body.

Hello, am răspuns. Tare mi-era dor de o întâlnire cu al meu corp, una lentă, temeinică și îndărătnică. Să-mi reamintesc fiecare centimetru de păr blond. Să-mi plimb degetele mele pe pielea mea. Să fie catifelată de cremă cum e catifelată de dragoste – prima întâlnire a mâinilor tale cu pielea iubitului. Într-un cuvânt, să mă recunosc și să-mi placă ce văd la repetata primă întâlnire.

Vocea de la telefon m-a întrebat dulce ce-mi doresc mai întâi și m-am grăbit să spun vopsit, tuns și tratament mai întâi, că prea tare era supărat părul meu pe mine. Am ajuns la salon cu obișnuita grabă. În obișnuita întârziere. Și niciodată nu m-am simțit mai bine certată decât pe scaunul hairstylistului de la Hello Body: Costin Vamanu. Costin e sincer și direct și Costin își iubește clientele aproape tot atât de mult pe cât le iubește părul. Iar conversația mea cu el a decurs cam așa:

– De cât timp n-ai mai aplicat un tratament? Măcar un ulei pentru vârfuri deteriorate…

– Păi… De la ultima spălare… Să fie vreo două-trei zile… Ce zi e azi?

Costin mă privește nedumerit…

– L-am coafat de dimineață, zic repede. Se pune?

– Cum adică l-ai coafat?! Adică l-ai coafat uscat, fără să fie umed măcar?! Adică ai aplicat căldura pe un păr blond, pe uscaaat! Tu nu-ți dai seama că și el are nevoie de dragoste, de atenție?! De ce ești crudă și-l torturezi?

Încerc să-mi recapăt demnitatea și-i arăt nuanța pe care mi-o doresc. E un portocaliu foarte portocaliu, nuanța pe care o aplic singură, acasă, pe la 12.00 noaptea când găsesc puțin timp pentru a fi mai puțin crudă cu părul meu torturat. Zâmbește.

– Nu.

– Cum nu? Nu trebuie să mă decolorezi, zic repede. Părul meu e deschis și orice nuanță aleg se va așeza foarte bine…

– Da, zice. O să obținem nuanța aia, iar după două zile va fi blond-blond, fiindcă l-ai coafat prea des uscat și nu l-ai hidratat destul și orice pigment o să fugă de el ca de dracul.

Îmi recomandă o nuanță de acaju foarte deschis, aproape blond. Îmi explică frumos că e o nuanță apropiată de nuanța mea naturală, perfectă pentru tenul meu deschis și că va adăuga câteva reflexe roșii, pentru a nu mă simți atât de rănită în amorul propriu de ghimbirie. Înghit în sec și accept, convinsă că mă voi privi grotesc în oglindă. De pe vremea când eram școlăriță nu mi-am mai purtat nuanța naturală, iar acum n-aș putea recunoaște în oglindă decât o școlăriță îmbătrânită rapid. Costin amestecă diverse chestii într-un bol, eu îmi fac curaj și-l întreb cât de mult va trebui să tăiem din el. Spre surprinderea mea, nu prea mult. Măcar nu mă voi trezi cu o coafură tip castron, de pe vremea când părul meu nu învățase să accepte și alte culori.

Nu mă lasă să mă uit în oglindă cât mă coafează și bine face. Habar n-am dacă descântă buclele mele sau doar folosește câteva produse profesionale bine alese. Mă relaxez. Pentru prima dată după mult timp, nu ma mai uit la telefon și reușesc să ignor zgomotul. Mă bucur de aroma cafelei. Masajul capilar aproape mă adoarme. Mă trezesc nedumerită în fața oglinzii. Mai frumoasă. Nu am știut niciodată prea bine să spun „mulțumesc”, așa că am primit și răsfățul și rezultatul fără prea multe cuvinte. E mai ușor în scris… Dispar în camera de masaj, unde mă așteaptă Vera.

Vera pare un om frumos, cald și bun. Regret imediat că am optat doar pentru un masaj facial: mă doare spatele foarte tare, ca după o zi obișnuită de prea mult stat în același scaun, în fața aceluiași ecran. Mă întind oftând și ora de magie începe. Începusem o oarecare sporovăială uzuală cu Vera, fiindcă adesea mi-e dificilă orice apropiere fizică de-un străin și flecăreala o face mai ușoară. Nu mai știu ce vorbeam, căci atingerea ei caldă pe fața și pe scalpul meu a făcut totul să dispară. Am tăcut. Am stat. Masajul a fost generos și uluitor de util: când m-am ridicat nu mă mai durea spatele, iar migrena care mă chinuia de la primele ore dispăruse complet.

Sunt frumoasă așa. Fără machiaj. Relaxată. Îmi place ce văd în oglindă așa că optez pentru o manichiură simplă și ciudată. Aleg un roșu frumos, o nuanță pe care nu o port niciodată, fiindcă Alina îmi spune că aproape toate femeile aleg roșu, de sărbători. Sunt atât de relaxată încât mă hotărăsc rapid să renunț la albastrul meu de zi de zi pentru roșu. Pe măsură ce unghiile mele sunt răsfățate și pictate, încep să înțeleg de ce roșu.

– E vesel, îi spun Alinei, uimită. E vesel ca ziua de azi, deși eu aveam senzația că e o nuanță prea devreme îmbătrânită.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *