Cel mai roditor sezon ne bate la uşă, pregătit să ne surprindă cu fructe şi legume care mai de care mai racoroase şi mai sănătoase. Gustă din belşugul fructelor de sezon şi pregăteşte deserturi de casă savuroase şi rapide pentru a surprinde bucuria în ochii celor dragi!
Pentru că abundenţa fructelor de sezon ne inundă cu gusturi aromate, noi îţi propunem o reţetă cu care nu vei da greş, potrivită pentru după-amiezile ultimelor zile de vară: Tartă cu prune şi ghimbir. Prunele ne ajută să ne menţinem corpul şi mintea sănătoase, având un aport bogat de vitamina A, C, K, potasiu şi fibre, iar ghimbirul îţi va stimula digestia, fiind un puternic energizant.
Ingrediente:
- 500 gr prune
- 175 gr unt Koliba
- 175 gr zahăr
- 2 oua bătute
- 200 ml lapte
- 300 gr făină
- ½ linguriţă bicarbonat de sodiu
- 1 linguriţă praf de ghimbir
Mod de preparare:
Încălzeşte cuptorul la 200°C. Aşază hârtie de copt pe suprafaţa vasului în care urmează să pregăteşti prăjitura, apoi unge hârtia cu puţin unt de la Koliba. Taie prunele în jumătăţi şi aşază-le în vasul de copt cu faţa în jos. Între timp, topeşte untul şi zahărul la foc mic, până obţii un amestec omogen. Lasă-l să se răcească pentru 10 min., apoi adaugă laptele şi cele două ouă bătute. Treptat, pune făina, bicardonatul de sodiu, ghimbirul şi amestecă energic până compoziţia devine fluidă. Toarnă acest amestec peste prunele aşezate în vas şi introdu-l la cuptor timp de 30-40 min. până aluatul devine crocant şi auriu. Se lasă să se răcească şi apoi se transferă pe un platou mare.
Simte aroma deserturilor de casă alături de Koliba!