SoNoRo Conac X „La Grande Belleza” continuă în luna mai cu opriri în câteva dintre cele mai poetice locuri din țara noastră. Printre acestea se numără Muzeul de Artă „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea (19 mai), Portul Cultural Cetate, pe malul Dunării (21 mai), Casa Memorială Compozitor George Stephănescu din Arefu, la poalele munților Făgăraș (22 mai) şi Teatrul Maria Filotti din Brăila (23 mai).
SoNoRo Conac, la cea de-a X-a ediţie
„Fiecare dintre locurile alese pentru cea de-a X-a ediție a turneului SoNoRo Conac întregește povestea muzicii clasice din România. Dacă în prima parte a turneului am concertat în marile filarmonici ale țării noastre, stabilimente de cultură ridicate începând cu sec. XVIII și în același timp capodopere arhitectonice, în a doua parte ne ancorăm în poezia locurilor unde mari muzicieni sau alți oameni de cultură au locuit și au creat. Suntem încântați să includem pentru prima dată în istoricul SoNoRo Conac spații noi precum Muzeul de Artă „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea, Casa Memorială Compozitor George Stephănescu din Arefu și Teatrul Maria Filotti din Brăila. De asemenea, vom reveni cu plăcere în Portul Cultural Cetate, un spațiu vibrant, în care au loc numeroase evenimente culturale. Sperăm ca publicul să se simtă inspirat nu doar de muzica pe care o vom interpreta în aceste locuri, ci și de energia specială de care sunt încărcate, și să ne urmeze până la finalul turneului pentru o celebrare a tot ce reprezintă La Grande Belleza în țara noastră”, declară Răzvan Popovici, Directorul turneului SoNoRo Conac.
Despre proiect şi parteneri
SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc şi de a aduce în atenția publicului şi a autorităților remarcabile valori româneşti date uitării.
Programul turneului
Programul celei de-a doua părți a turneului SoNoRo Conac cuprinde lucrări de Ludwig van Beethoven, George Enescu, Fritz Kreisler, Piotr Ilici Ceaikovski și Dimitri Șostakovici, în interpretarea muzicienilor Irina Mureșanu (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Cristiana Mihart (pian).
Accesul este gratuit, doar în baza rezervării locurilor, iar fiecare concert este urmat de un cocktail oferit de Illy și Avincis.
Mai multe detalii despre program și modalitatea de rezervare a locului sunt disponibile pe https://conac.sonoro.ro/.
Turneul SoNoRo Conac X „La Grande Belleza” se va încheia cu trei concerte programate în perioada 28-30 iunie 2022.
Partenerii SoNoRo Conac susțin refugiații din Ucraina
În contextul situației internaționale dificile pe care o traversăm, SoNoRo Conac și partenerii săi consideră că este important să susțină cauza refugiaților din Ucraina.
BRD Groupe Société Générale și Mastercard susține organizaţia Narada, care, numai în ultimele 6 luni, prin HartaEdu.ro, a intervenit în peste 90 de unităţi de învăţământ cu o investiţie de 1,5 milioane de lei. În timp de război sau crize, copiii sunt categoria cea mai vulnerabilă. Mai mult de 30.000 de copii ucraineni au ajuns în România și mulți dintre ei vor ramâne aici și vor frecventa școlile și grădinițele românești. În continuare, BRD Groupe Société Générale și Mastercard, prin Fondul de Rezilienţă în Educaţie, vine în întâmpinarea situaţiei cauzate de conflictul din Ucraina și susține integrarea copiilor ucrainieni în sistemul de învățământ românesc, precum și oferirea de suport psihologic acestora.
La toate concerte SoNoRo Conac va fi promovată această cauză importantă și donarea pentru organizația Narada. Cine dorește să se alăture cauzei și dorește să contribuie o poate face aici: www.narada.ro/doneaza.
Citeşte şi: Noaptea…
Citeşte şi: Delia…