Sezonul 3 Stranger Things. Serviciul de streaming Netflix a anunțat data la care va fi lansat, oficial, sezonul 3 al serialului Stranger Things. În 4 iulie 2019, fanii se vor bucura de un nou sezon al producției, unul dintre cele mai apreciate seriale disponibile pe platformă.

Stranger Things sezonul 3 – data lansare confirmată oficial

Deși au existat mai multe zvonuri cu privire la data oficială a lansării celui de-al treilea sezon, Netflix a decis să pună capăt acestora și a publicat un teaser video.

Din distribuție vor face parte Winona Ryder, David Harbour, Finn Wolfhard şi Millie Bobby Brown, iar acțiunea va fi plasată în anul 1985.  Serialul este creat de Matt Duffer şi Ross Duffer și a avut premiera în iulie 2016, câştigând cinci premii Emmy, în anul 2017.

În total, Stranger Things a fost nominalizat de patru ori la Globurile de Aur, de câte două ori în 2017 şi 2018. Totodată, a mai primit un premiu Emmy în 2018.

Flawless recomandă Stranger Things

Stranger Things spune povestea unui grup de prieteni, copii care trăiesc într-un oraş din statul Indiana, în anii 1980, şi a întâmplărilor stranii prin care trec. Serialul redă cu măiestrie „atmosfera” din filmele anilor 80, succese precum X-Files, E.T sau The Goonies.

Combinația inteligentă de umor și scene horror, impletită de atmosfera misterioasă sunt ingredientele care au făcut acest serial atât de popular.

Potrivit datelor companiei Nielsen,  aproximativ 15,8 milioane de abonaţi Netflix au urmărit primul episod din cel de-al doilea sezon al serialului în primele trei zile de la lansarea din 27 octombrie 2017. Astfel, Stranger Things a devenit unul dintre cele mai vizionate seriale din Statele Unite.

Stranger Things este unul dintre serialele noastre preferate și îl recomandăm cu mare drag. Deși mai avem de așteptat până la lansarea sezonului 3, primele două sezoane sunt gata să fie văzute sau revăzute.

Trailer:

 

Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *