Instagram Marketing este tema ediției 54 a SocialPedia. Evenimentul este dedicat tuturor pasionaților lumii digitale și se va organiza offline, pe 21 noiembrie 2023, de la ora 18:30, la Restaurant Monarh din București.
Speakerii acestei ediții sunt: Ruxandra Simion – Head of Unit Golin, Ștefana Teodoroiu – creator de conținut și Oana Vasilică – Team Leader Canopy.
Cum să participi gratuit la SocialPedia 54
Înscrierile gratuite la acest eveniment dedicat conceptului de Instagram Marketing se fac aici: https://socialpedia.ro/socialpedia-54/
De ce ar trebui să vorbim despre Instagram Marketing în 2023
Instagram are peste 2 miliarde de utilizatori activi lunar și peste 500 de milioane de utilizatori activi zilnic, fiind a patra cea mai mare rețea socială din lume și cel de-al șaselea cel mai vizitat site la nivel mondial. Utilizatorii petrec, în medie, 30 de minute pe zi în aplicație, iar mai mult de 100 de milioane de persoane urmăresc Instagram Live în fiecare zi. Acesta este principalul motiv pentru care ar trebui să discutăm despre Instagram Marketing anul acesta.
În plus, e bine să ştiţi că mai bine de 200 de milioane de afaceri își promovează serviciile și produsele pe Instagram, iar 90% dintre toți utilizatorii urmăresc cel puțin un cont de business. Platforma este una dintre cele mai utilizate când vine vorba de reasearch de produse și servicii. 87% dintre utilizatori susţin că au cumpărat un produs după ce l-au văzut pe Instagram.
Peste 150 de milioane de persoane folosesc Instagram în fiecare lună pentru a comunica direct cu un business, iar 68% dintre utilizatorii saptămânali vizitează platforma pentru a interacționa cu creatorii de conținut. 54% dintre toți influencerii de pe Instagram sunt nano-influenceri, în timp ce 33% sunt micro-influenceri. Engagement rate-ul nano-influencerilor este de până la 5%.
La ce întrebări şi-a propus să răspundă evenimentul
Date fiind informaţiile de mai sus despre Instagram Marketing, apar multe întrebări importante. Cum comunicăm eficient pentru publicul nostru, indiferent că suntem branduri sau creatori de conținut? Cum folosim corect toate tool-urile Instagram și cum facem conținut bun?
La SocialPedia 54 speakerii şi organizatorii şi-au propus să discute despre trucuri și tendințe pe Instagram, să descopere alături de participanţi care sunt cele mai bune practici pentru Instagram Ads, dar şi ce înseamnă să fii creator de conținut pe această rețea socială.
Printre subiectele abordate la SocialPedia 54 se numără şi:
- Cum faci o strategie de Instagram Marketing și o incluzi în strategia generală de comunicare?
- Ce înseamnă să faci conținut bun pe Instagram?
- Ce tipuri de postări funcționează cel mai bine pe Instagram?
- Tips & Tricks pentru Instagram Reels.
- Care sunt trendurile pentru 2024 pe Instagram?
- Tips & Tricks pentru Instagram Ads.
- Cum stabilești bugetul pentru Instagram Ads?
- Ce înseamnă să fii creator de conținut pentru Instagram?
- Cum colaborezi cu brandurile pe Instagram?
Ce spun speakerii prezenţi la eveniment
“Dincolo de impactul evident pe care Instagram-ul îl are ca tool de marketing, platforma este foarte generoasă cu noi și ne determină să funcționăm ca o mare comunitate: să ne împărtășim experiențele, cu bune sau cu rele, să dezbatem diferite subiecte, să învățăm, să fim mai implicați social. Iar în contextul în care sustenabilitatea face tranziția de la “hot-topic” la “the only way of living”, modul în care ne prezentăm pe Instagram vine la pachet cu și mai multă responsabilitate. Acum mai mult ca niciodată avem nevoie de un mindset nou, nu doar de o filtrare corectă a informațiilor, dar și de o filtrare etică, iar comunitatea SocialPedia este spațiul ideal în care abia aștept să avem un dialog despre comunicarea responsabilă și greenwashing alert ca noi trenduri pentru Instagram, în 2024,” a declarat Ruxandra Simion, Head of Unit Golin România.
Declaraţiile organizatoarelor
„La ultima conferință SocialPedia din acest an nu putea lipsi o discuție despre Instagram, în care să dezbatem tendințe, trucuri pentru conținut și ads și bune practici pentru lucrul cu influencerii din platformă. Este un subiect „fierbinte”, atât pentru branduri, cât și pentru creatorii de conținut, o discuție pe care comunitatea noastră ne-a cerut-o,” arată organizatoarele evenimentului.
Citeşte şi: SocialPedia 53…
Citeşte şi: SocialPedia 52…