Siropurile de fructe YO se aliniază tendințelor internaționale pe 2016 și aduc în România conceptul de Craft Cocktails: obiceiul de consum de cocktailuri și acasă, nu doar la petreceri, în cluburi și baruri.
Încă de câțiva ani, comportamentul consumatorului de cocktailuri alcoolice sau non alcoolice, precum și a mixurilor simple (de exemplu, limonada cu sirop și fructe) cunoaște o traversare din zona eminamente de horeca către un obicei de consum acasă. Față de anul 2011, anul trecut Google Trends a remarcat o creștere a căutărilor de peste 284% a cuvintelor cheie pentru prepararea mixurilor de cocktailuri. Creșterea a vizat în special ustensilele, cum ar fi articolele din sticlă, decorațiunile personalizate și ingredientele pentru prepararea acestora. În ultimii trei ani, termenii ,,bitter” și ,,sirop simplu” au crescut cu 62%, respectiv 23%. În România, doar în acest an s-au înregistrat peste 368.000 de căutări pentru termenul ,,cocktail”.
Cu ingredientele necesare și imaginație, orice rețetă de cocktail poate fi făcută și acasă
„Oricine poate prepara un cocktail dacă are ingredientele necesare și puțină imaginație, la fel cum orice rețetă de cocktail poate fi făcută și acasă! Un mic secret este să porniți de la clasicele rețete care nu dau greș niciodată, dar să le adăugați o notă personală.”, a explicat bartenderul Costin Gache.
Siropurile Yo premiază creativitatea
Aplicația „YO sărbătorește 60 de ani” va fi disponibilă pe pagina oficială de Facebook a brandului YO Sirop de fructe. În perioada 6 aprilie – 6 octombrie 2016, YO premiază participanții și oferă șase vacanțe în Austria, câte una în fiecare lună, timp de șase luni.
Pentru a câștiga unul dintre marile premii, utilizatorii trebuie să se înregistreze în aplicație, să voteze rețeta preferată și să răspundă la întrebarea „Tu ce sărbătorești anul acesta?”.
Despre YO Sirop de fructe
Anul acesta, YO, cel mai popular brand de siropuri de fructe din Austria, sărbătorește 60 de ani. YO, un brand cu tradiție, zeci de ani de experiență și un nivel ridicat de competență în producția de sirop este apreciat în egală măsură de copii și de bunici pentru gustul unic de fructe.
De asemenea, siropul de fructe YO este foarte îndrăgit și în alte țări din Europa, precum Germania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Sovenia, Croația, Italia, Bosnia și Herțegovina și chiar în Insulele Maldive.
În România, siropurile de fructe YO sunt distribuite de Maresi Foodbroker SRL şi se găsesc în toate marile lanțuri de magazine Auchan, Carrefour, Cora și Mega Image. Prețul recomandat pentru o sticlă de 0,7 l este de 12.99-13.59 lei.
Maresi Foodbroker SRL mai are în portofoliu Bonne Maman, Finn Crisp, Maresi, Häagen-Dazs, Shan`shi, McVitie’s, Siviero Maria, Salvequick etc.