SIDUS, un parfum care poartă un numele la fel de fermecător precum notele care îi descriu compoziţia, este primul parfum Tiziana Terenzi creat exclusiv pentru Obsentum România. Acesta poartă numele unei stele care este de şase ori mai strălucitoare decât soarele, Sidus Ludoviciana, una dintre cele mai intense stele din constelaţia Carul Mare.

Ce este şi cum miroase SIDUS de la Tiziana Terenzi

Menţionată de autori ca Ptolemeu, Homer şi Shakespeare, constelaţia Ursa Major sau, pe numele ei românesc „Carul Mare”, este atât de faimoasă încât apare până şi în Biblie. Probabil că cea mai frumoasă poveste a acestei constelaţii este însă cea din mitologia romană, care îl are drept erou chiar pe Jupiter, regele zeilor, care se îndrăgosteşte mortal de nimfa Callisto. Iuno, soția geloasă a lui Jupiter, descoperă că nimfa are un fiu şi, cum furia o face să creadă că acesta este copilul lui Jupiter, Iuno o transformă pe Callisto. Aceasta se întâlneşte mai apoi cu fiul ei Arcas, care nu o recunoaşte pe mama lui transformată şi este gata să o ucidă. Pentru a evita tragedia, Jupiter îl transformă și pe Arcas în urs și îi pune pe amândoi pe cer, veşnic, sub forma constelaţiilor Ursa Major și Ursa Minor. Callisto este Ursa Major, iar fiul ei, Arcas, este Ursa Minor.

Aşadar, povestea Carului Mare este una legată de dragoste, frumuseţe şi veşnicie, aşa că nu este deloc de mirare că SIDUS, un parfum care poartă un numele la fel de fermecător precum notele care îi descriu compoziţia, este primul parfum Tiziana Terenzi creat exclusiv pentru Obsentum România. Acesta poartă numele unei stele care este de şase ori mai strălucitoare decât soarele, Sidus Ludoviciana, una dintre cele mai intense stele din constelaţie, străluceşte de şase ori mai puternic decât Soarele.

Noul parfum SIDUS de la Tiziana Terenzi este şi el luminos şi diafan ca un astru, dar și terestru în același timp. Ingredientele destul de eclectice de trandafiri, condimente, fructe și note lemnoase se îmbrățișează perfect în această compoziție gândită exclusiv pentru iubitorii de nișă din România. Notele de vârf ale parfumului sunt: piper negru din Kerala, șofran din Sardinia, nucșoară, zmeură, cardamom din Malaezia. La mijloc, SIDUS impresionează cu arome de trandafir bulgăresc, trandafir moscat, zahăr alb caramelizat, piele toscană, lemn de cedru din Cuba şi lemn de santal din India. Notele finale, care formează baza parfumului, sunt mușchi de stejar toscan, oud din Laos, tămâie, chihlimbar şi paciuli roșu indian.

Despre brandul de nişă Tiziana Terenzi

Povestea acestui brand de nişă se extinde pe parcursul a trei generații, dar ea are un singur fir narativ, profund încărcat de pasiune. Pentru familia Terenzi, pasiunea este sinonimă cu aroma, iar parfumurile reprezintă o călătorie fără sfârșit de captare a emoțiilor, de reproducere a celor mai plăcute amintiri, și de materializare a visurilor. Tiziana Terenzi este de profesie profesoară de arte aplicate și designer, iar pregătirea ei artistică și pasiunea pentru eleganță se regăsesc în fiecare creație. Orice detaliu aplicat sticlelor și ambalajelor Tiziana Terenzi și V Canto ascunde un pic din această pasiune. Paolo Terenzi, în schimb, este parfumier, un artist neconvențional cu o filosofie proprie de a „compune frumusețe”.

În crearea unui parfum, Tiziana și Paolo Terenzi se concentrează pe 200 – 300 de esențe nobile din care extrag doar câteva, pe care le amestecă pentru a surprinde „esența momentului.” Acesta este şi motto-ul sub care cei doi creativi pornesc procesul lor de creaţie.

Numele Terenzi este prezent în lumea parfumeriei din 1968. Călătoria lor, ca afacere de familie, a început în provincia Rimini, Italia, cu lumânări parfumate și a continuat în paralel și cu parfumuri de nișă. Colecțiile Tiziana Terenzi au fost dintotdeauna inspirate din călătorii, de emoții și de amintiri împărtășite cu cei dragi. De asemenea, inspiraţia vine şi din experiența de viață a Tizianei și a lui Paolo, fratele ei, care au preluat afacerea familiei. Universul lor este compus din emoții și senzații trăite, care sunt apoi transformate în călătorii parfumate închise în sticle prețioase, la propriu. Fiecare sticlă de parfum prezintă, fără excepție, detalii suflate în aur de 24 de karate.

Mai multe despre SIDUS, primul parfum Tiziana Terenzi creat exclusiv pentru Obsentum România, AICI.

Citeşte şi: Poezie şi parfum…

Citeşte şi: Poezie şi parfum…

Beauty & Make-up

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *