În fiecare an, pe 6 decembrie, creştin ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae. Descoperă o serie de tradiții și obiceiuri de Moş Nicolae, cel care aduce în ghetuţele copiilor, pe furiş, cadouri sau nuieluşe.
Sfântul Nicolae este ocrotitorul marinarilor, pescarilor, farmaciştilor, dogarilor, copiilor, parfumierilor, fetelor care urmează să se căsătorească, şcolarilor, avocaţilor şi al celor care suferă nedreptăţit la judecată.
Puțini însă știu că în această zi se spune că nu este bine să faci anumite lucruri, în timp ce este recomandat să faci altele.
Lucrurile de care trebuie să te ferești în 6 decembrie de Sfântul Nicolae și cele pe care e bine să le faci
– Primul lucru pe care trebuie să îl faci în dimineaţa zilei de 6 Decembrie este să oferi un cadou unui sărman. Orice cadou simbolic, chiar şi un covrig, îi va însenina ziua celui nevoiaș.
– Este benefic pentru tine, dacă te speli pe față cu zăpadă. Asta în cazul în care a nins, desigur. Se spune că Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, iar acest cal este simbolizat de prima ninsoare care apare în jurul datei sfântului. Este bine să te speli pe faţă cu zăpadă pentru că asta aduce prosperitate şi sănătate.
– Pe 6 decembrie nu ai voie să treci nepăsător pe lângă necazurile celor din jurul tău. Trebuie să îi linişteşti pe cei care nu o duc tocmai bine în această perioadă. Așadar, pe cât posibil, alină suferința celor întristați!
– Munca în această zi de sărbătoare este considerată o ofensă la adresa sfinţilor şi a lui Dumnezeu. Așadar, NU spăla haine, nici de mână, nici folosind maşina de spălat.
– Pe 6 decembrie, e foarte bine să nu fi zgârcit. În ziua Sfântului Nicolae este bine să fii iubitor şi darnic cu cei din jurul tău. Zgârcenia nu doar că este considerată un păcat, dar îl mânie pe Sfântul săracilor, iar singurul cadou pe care l-ai putea primi anul viitor ar fi o nuieluşă.
– În ziua Sfântului Nicolae, nu este bine să te cerţi cu semenii tăi. Se spune că persoanele care au chef de scandal în această zi sfântă, vor avea un Crăciun nefericit în familie. Așadar, pe 6 decembrie, evită cearta!