Sezonul 4 din serialul „Inexplicabil” începe marţi, 27 februarie, pe HISTORY Channel, de la ora 21:00. Acesta a fost creat de producătorii emisiunilor-cult „Extratereștri Antici și „Blestemul Insulei Oak” şi este prezentat de legendarul actor William Shatner. Serialul şi-a propus să facă lumină asupra unora dintre cele mai ciudate şi mai fascinante mistere ale lumii. Cu participarea impresionantă a oamenilor de știință, istoricilor și martorilor, se încearcă astfel o clarificare a unor întâmplări aparent imposibile.

Câteva exemple

Numeroşi oameni din întreaga lume susțin că au văzut obiecte zburătoare neidentificate de origine extraterestră sau, pe scurt, OZN-uri. Foarte multe incidente de acest tip au loc în aceleași zone ale globului. Oare este posibil ca navele extraterestre să viziteze în mod repetat Pământul în zonele supranumite „hub”-uri pentru OZN-uri?
Secole de-a rândul, arheologii și exploratorii au încercat să descopere orașe străvechi, pierdute în negura timpului. Cum ajunge o comunitate prosperă să dispară? Iar dacă ruinele lor sunt descoperite, ce dezvăluie acestea despre istoria umanității?
De-a lungul istoriei, numeroase persoane au susținut că au capacitatea de a vedea în viitor. Acești mistici, profeți și clarvăzători au avut viziuni ale unor evenimente care au schimbat cursul istoriei. Dar ce au dezvăluit oare profețiile lor? Toate acestea, şi multe altele, în noile episoade ale serialului „Inexplicabil”.

Pe scurt, despre serialul „Inexplicabil”

De la structuri misterioase și așa-numite locuri „malefice” până la creaturi ciudate și ritualuri bizare, serialul „Inexplicabil” explorează în continuare subiecte care au uimit omenirea de-a lungul secolelor.

În plus, noile episoade şi-au propus să analizeze îndeaproape şi un alt subiect controversat: călătoriile în timp. De mii de ani, omenirea a fost fascinată de ideea că omul va putea efectua călătorii în timp. Dar dacă astfel de călătoriile în timp au avut deja loc? Unii dintre cei mai mari oameni de știință din lume cred cu tărie că acest lucru este posibil, cel puţin teoretic.

Citeşte şi: HISTORY…

Citeşte şi: 3 documentare…

Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *