Adesea, o viaţă frumoasă şi împlinită începe din copilărie. Sub această deviză are loc un nou interviu flawless cu Sabina Strugariu, psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă şi în consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Alături de ea, ne-am propus să dezbatem ce înseamnă o viaţă împlinită din copilărie, ce rol are educaţia în formarea adulţilor de succes de mâine, dar şi ce putem face pentru a crea o lume mai bună pentru copiii noştri şi pentru copilul din noi. În plus, aflăm mai multe şi despre seria de conferinţe EDUCare – Educație pentru succes.
Una dintre cele mai importante dorinţe ale părinţilor pentru copiii lor este ca aceştia să ducă vieţi împlinite. Ce înseamnă asta, mai exact?
O viață împlinită este definită diferit de la om la om, de la părinte la părinte și de la familie la familie. Bunica mea obișnuia să spună, atunci când o mai întrebam de ce anumiți copii din vecini se îmbrăcau sau se comportau diferit decât noi: „câte bordeie, atâtea obiceie”. Cu toate că nu înțelegeam pe deplin acest proverb atunci când eram copii, cu trecerea timpului m-am regăsit adesea repetându-mi-l în minte atunci când descopăr cât de diferiți putem fi noi, oamenii, în credințele, valorile și obiectivele noastre.
Cred că majoritatea părinților își doresc copii sănătoși fizic și psihic și cu o viață bună și satisfăcătoare. Ce înseamnă acest lucru, însă, ține foarte mult de contextul, experiențele, istoria familială, valorile și obiectivele fiecăruia: pentru unii, o viață împlinită înseamnă una îndelungată și fără mari dificultăți, pentru alții o carieră de succes sau atingerea unui anumit statut sau al unui anumit nivel financiar. Pentru unii părinți, cel mai important este să își știe copiii fericiți și echilibrați, iar pentru alții, să știe că au reușit ceva ce ei nu au apucat să facă ș.a.m.d.
Uităm că educația este un proces de (auto)cunoaștere și (auto)descoperire care începe din copilăria timpurie și durează întreaga viață.
Sabina Strugariu, psiholog și psihoterapeut
Conferința EDUCare – Educație pentru succes reuneşte o serie de experţi în psihologie, educație, filosofie și finanțe care discută despre succes şi despre împlinire. De ce este important ca părinţii să ia în considerare aspecte atât de diferite când vine vorba de copiii lor?
De cele mai multe ori când ne gândim la educație, ne gândim la învățământ și la școală – sau, oricum, la ideea de instituționalizare a ideei de pregătire pentru viață și uităm că educația este un proces de (auto)cunoaștere și (auto)descoperire care începe din copilăria timpurie și durează întreaga viață, cuprinzând totalitatea aspectelor ce țin de funcționalitatea noastră ca oameni într-o societate – concepția despre lume și viață, despre bani, despre sănătatea fizică și psihică, despre relații, despre sens și scop și unicitate. E nevoie de o abordare interdisciplinară pentru a-i ajuta pe copiii să navigheze complexitatea lumii din jurul lor.
Se vorbeşte adesea despre limitările sistemului educaţional românesc. Ce ne lipseşte din punct de vedere psihologic şi ce paşi putem face pentru a ne asigura că oferim copiilor noştri cele mai bune instrumente pentru sănătate fizică şi mintală?
Principalul aspect pe care l-aș puncta ar fi importanța de a muta focusul de la acumularea de informații (lucru pe care sistemul educational românesc îl face încă din prea plin – acest învățat pe de rost) la dezvoltarea capacității de analiză și procesare a informației într-un mod clar, reflexiv și rațional. Trăim într-o perioadă și într-un context al supra-stimulării informaționale – nu de informații seci au nevoie copiii, dimpotrivă. Ar avea nevoie de adulți capabil să îi ghideze, susțină și conțină astfel încât să fie și să devină persone active în propria lor viață și nu doar reactive.
Să creăm noi, adulții, un context în care acești copii să se exprime, să își lase curiozitatea să exploreze – să întrebe, să caute, să încerce și să greșească, să se răzgândească, să pună lucrurile în legătură, să își identifice resursele și să învețe cum să colaboreze cu cei din jur pentru a se echilibra în aspectele la care sunt mai puțini pregătiți – practice, să le creăm mai mult spațiu de joacă și expresie, ajutându-i să descopere lumea prin acțiune, mai degrabă decât prin reproducere.
Putem crea o lume mai bună pentru copiii noştri şi pentru copilul din noi şi, dacă da, care sunt primii paşi în acest sens?
Cred că fiecare dintre noi are partea sa de contribuție și de responsabilitate atât la crearea binelui personal, cât și a binelui comun. C.G. Jung spunea că “nu sunt ceea ce mi s-a întâmplat, ci sunt ceea ce aleg să devin!” sau, cum o spune, mai nou, dr. Gabor Mate “Nu sunt vinovat că s-a întâmplat, dar sunt responsabil pentru cum aleg să acționez în prezent!” Fiecare dintre noi are o istorie și o poveste de viață, cu tot ceea ce presupune acest lucru și cred că primul și cel mai important pas ar fi să devenim conștienți de realitatea noastră și să ne împăcăm cu resursele, contextul și posibilitățile noastre (limite, tipare, traume, moștenire transgenerațională, etc.). Doar acceptând că suntem cine suntem și că venim de unde venim, putem să ne clarificăm în ce direcție ne dorim să mergem și de ce anume avem nevoie pentru a ajunge acolo.
Conștientizarea și lucrul cu propria persoană sunt necesare, dar nu suficiente. Avem nevoie de a ne identifica limitele și provocările, dar mai ales de a ne familiariza cu propriile resurse și de a le transforma în acțiuni și comportamente concrete și constante. Nu există panacee universale și nici itinerarii prestabilite, întrucât nu toată lumea vrea același lucru, în același fel și în același timp – pornim de la conștientizare și, apoi, în funcție de contextul în care ne aflăm să începem să facem un efort minim posibil, dar constant în direcția binelui pe care ni-l dorim pentru noi și pentru copiii noștri. Orice schimbare reală și stabilă necesită timp și constanță.
Care este cel mai important lucru pe care ar trebui să îl luăm în calcul înainte de a deveni părinţi?
Știu că majoritatea se așteaptă la răspunsuri și rețete despre: “ar trebui să…”, însă consider că mai important ar fi să ne întrebăm, dincolo de impulsul biologic și presiunea socială, de ce. De ce vrem copii? Care este fantezia despre a avea un copil? Cum ne imaginăm viața noastră o dată ce apare copilul? Care este rolul atribuit unui copil în povestea noastră de viață? Ce fel de părinți ne imaginăm că vom fi? Ce suntem dispuși să facem și ce nu? Care sunt resursele noastre și, mai ales, care ne sunt ajutoarele reale – sprijin moral, emotional, fizic, financiar? Suntem, ca și viitori părinți, de acord cu privire la aspectele fundamentale – educație, stil de parenting, etc.?
Modul în care ne răspundem la aceste întrebări ne va da o direcție despre motivația din spatele dorinței de a avea copiii, dar și despre lucrurile pe care le avem de pregătit pentru a întâmpina venirea pe lume a unei alte ființe umane în contextul nostru familial.
Care sunt paşii de urmat pentru o relaţie sănătoasă părinte-copil şi ce ar trebui să evite părinţii?
Calitatea vieții noastre este dată de calitatea relațiilor noastre, iar calitatea relațiilor noastre este dată de capacitatea noastră de a ne putea oglindi în unicitatea noastră, de a ne putea respecta ca ființe umane valoroase și demne și de a ne putea întâlni la granița de contact atât în punctele în care suntem similari, cât și în punctele în care suntem diferiți. Doar atunci când ne putem privi copiii ca pe ființe de sine stătătoare vom putea să ne raportăm la ei cu respect și curiozitate și deschidere. Una dintre formatoarele mele spunea mereu că este responsabilitatea părinților să le poarte de grijă copiilor lor, însă nu și să le transfere propriile îngrijorări și mi se pare un lucru spus foarte frumos și foarte important de păstrat aproape, ca părinți.
Este firesc să îți dorești ce e mai bine pentru propriul copil și să încerci să-l ghidezi și să-l protejezi, însă, cel mai constrictiv mod de a-l potreja, nu este de a-l supune sau de a-l face dependent de tine ca părinte “eu sunt părintele tău și (doar) eu știu ce e bine pentru tine”, ci de a-l susține în a-și descoperi și dezvolta respurse emoționale, relaționale și de viață pentru a face față lucrurilor cu care se va confrunta independent de părinte, chiar dacă în relație cu el.
Se spune că nu există părinţi perfecţi, dar se mai spune şi că greşelile părinţilor se revarsă, adesea, asupra copiilor. Care sunt cele mai grave greşeli?
Nu, nu există părinte perfect și, prin urmare, nici copil perfect și nici greșelile nu sunt motiv de panică și frustrare și vinovăție, cum adesea ajung să fie. Nu greșeala este problema – chiar a greși e omenește, așa cum este uman să încercăm, să reușim uneori, să greșim uneori și să reparăm cât de des posibil. Greșeala devine problematică atunci când este repetată și încurajată, fără posibilitatea reparării. Nu îmi mai amintesc cine spunea că “nu este niciodată prea târziu pentru a avea o copilărie fericită”, însă cred că era aproape de adevăr – ideal e să putem conștientiza și repara o greșeală cât de repede posibil, însă, uneori, recunoașterea, confruntarea și disponibilitatea reparării dinspre părinți spre copii sau viceversa este vindecătoare și poate reconfigure relațiile părinți-copii.
Ce le recomand părinților, nu este atât să evite să facă anumite lucruri, cât să investească efort și energie în direcția lucrurilor sănătoase și funcționale pe care și le doresc: să creeze un mediu cu cât mai multă siguranță fizică și psihică pentru copil, să asculte activ și pe bune (nu doar printre picături, nu doar cu stres și făcând alte lucruri, nu ca și cum ceea ce spune sau i se întamplă propriului copil e mai puțin important decât un task de serviciu, etc.), să îl facă pe copil părtaș la activitățile, deciziile și valorile familiei (în funcție de vârstă și ritmul copilului, bineînețeles), să-i puncteze resursele, talentele, efortul, să-l ajute să-și regleze emoțiile și să-și înțeleagă propriile trăiri și stări, să rămână prezent cât de des se poate și, când nu se poate, să rămână deschis la a repara relația.
Cu cât ne simțim mai în siguranță, cu atât ne simțim mai liberi să explorăm, cu cât ne simțim mai liberi să explorăm, cu atât descoperim mai devreme și mai ușor cine suntem și ce ni se potrivește.
Sabina Strugariu, psiholog și psihoterapeut
Cel mai important lucru în orice relaţie, fie ea de cuplu sau părinte-copil este…
Sentimentul de siguranță. Cu cât ne simțim mai în siguranță, cu atât ne simțim mai liberi să explorăm, cu cât ne simțim mai liberi să explorăm, cu atât descoperim mai devreme și mai ușor cine suntem și ce ni se potrivește, cu cât descoperim mai repede ce ni se potrivește, cu atât învățăm mai sănătos să ne exprimăm nevoile, dorințele, disponibilitate și, cu cât învățăm să ne exprimăm nevoile mai ușor cu atât ne va fi mai ușor să le acceptăm și pe ale celorlalți și să negociem un spațiu comun echilibrat care, la rândul său creează siguranță ș.a.m.d. Deci siguranța.
Citeşte şi: Cea de-a…
Citeşte şi: Pagina…
