Renata Stan, de la casa de modă Renee Design, despre cum poți deveni designer în România

Renata Stan este o creatoare de modă și frumos cu drag pentru tot ce înseamnă oameni, emoții și creație. Renee Design este locul ei de joacă și vis, un atelier de creații vestimentare născute din dragoste și emoție. Renata propune româncelor un nou look: haine la comandă și creații vestimentare unicat, pentru un plus de autenticitate. Iar despre cum a ajuns să întemeieze casa de modă, despre ce înseamnă un atelier de creații vestimentare și cum poți să devii designer vestimentar în România ne povestește chiar ea, în exclusivitate.

VREAU SĂ DEVIN CREATOR VESTIMENTAR!

Este o mare diferență între a te simți creator și a afirma dorința de a deveni designer. Afirmația asta simplă „Vreau să devin creator!” poate fi un pic superficială. De fapt, un creator simte mai întâi nevoia de a se exprima. Asta vine de la o emoție primară. Nu este doar un altfel de „Vreau să mă fac strungar.” Se ascunde multă emoție în creație, iar creatorul adevărat are stări și stări. Și eu am momente în care am stări și stări. Iar unele dintre ele sunt mai ciudățele și nici nu pot să fac schițe în zilele respective. Pentru că a fi creator nu e asemănător cu a fi contabil, de exemplu. Atunci când nu pot schița, mă apuc și pictez. Ca orice creator, fie el designer sau nu, simt nevoia să spun ce se întâmplă în mine. Iar în timp ce pictez mă descătușez cu adevărat. Iar apoi pot să fac schițe. Trucul ăsta mi-a fost împărtășit de o colegă, atunci când a văzut că nu puteam să fac schițe, deși îmi doream o nouă colecție de creații vestimentare unicat. „Apucă-te și pictează”, mi-a spus ea. Nu a venit de la mine, dar simt nevoia să împărtășesc acest secret. Deși a venit din exterior, pe mine m-a ajutat foarte mult. Mi-a descătușat creativitatea.

Pentru mine, povestea nu a început cu „Vreau să fiu creator!” și nici cu dorința de a crea haine la comandă. La mine a fost vorba despre identitate. Ori „Eu vreau să fiu creator!” sună mai degrabă ca și cum ai vrea să joci un rol nou. Să fii creator ține însă de identitatea ta și de nevoia ta de a te exprima, nu de capacitatea de a juca într-un film. Nu e o știință fixă, dar îți poate duce multă fericire.

SĂ CREEZI PENTRU FEMEI CARE SE REDEFINESC PERMANENT

Colecția mea, My Tree, se adresează femeilor care se redefinesc permanent plângând și bucurându-se. Toți vrem să ne simțim bine. Toți vrem fericire. Și e firesc să fie așa, fiindcă nimeni nu vrea să sufere. Dar ar trebui să încercăm să privim realist. Și să recunoaștem că există suferință, multă suferință, în viață. Trebuie să recunoaștem că am simțit durere, că am fost răniți. Că avem sau am avut probleme. Că nu stăm numai pe roze. Și dacă ar fi să spun ce cred eu, ce simt eu, aș spune că totul vine din iubire, dar și din suferință. Poate că nici eu n-aș fi ajuns să creez fără ea. Dacă nu trecem printr-o singurătate cumplită sau printr-o durere, nu trăim complet. Dar trebuie să trăim viața, așa cum este ea. Și uite-așa revenim la procesul de vindecare și la legătura dintre el și creație. Fiindcă noi, oamenii, ne vindecăm prin creație. Poate nu putem să ne spunem povestea în cuvinte, pentru că e prea dureroasă, dar o spunem în imagini metaforice, fără detalii despre evenimentele care ne-au marcat. Schițele unui creator vestimentar sunt niște flash-uri ale momentelor vieții care ne-au făcut să devenim. Unele sunt aluzive, altele sunt bine conturate. Așa putem să mergem mai departe, până acolo unde transformăm suferința noastră în ceva extraordinar. Ceva care ne face să iertăm și să iubim. Asta face un creator vestimentar: transformă totul în frumos.

Dacă nu ești puternic, e posibil să nu-ți găsești calea. Dacă ești slab, îți poți îngropa creativitatea. Nu te mulțumești cu puțin, ci rămâi nemulțumit. La mine, efectele perioadei în care nu am creat au fost triste. Nevoia de a crea și lipsa posibilității de a o face poate duce la agonie. Fiindcă nu-ți găsești locul. Și ai tendința de a pleca din loc în loc, căutând ieșirea. Într-un final, pentru mine a fost un noroc să găsesc un curs la care se specifica „nu trebuie să știi să desenezi”. Atunci mi s-a deschis larg lumea și am simțit briza mării. Cursul a fost susținut de DallesGo și mi s-a potrivit perfect. Deși nu mai aveam 18 ani, m-am simțit ca un copil când am găsit cursul ăsta. Pentru că eu căutam ceva, fără să știu ce caut. A fost ca o binecuvântare, pentru că m-am simțit ca un copil, m-am bucurat ca un copil și am avut energia unui copil. Iar energia m-a susținut pe toată perioada cursului. Și te va susține și pe tine, indiferent de vârstă. Trebuie doar s-o găsești în tine.

Orice creator se luptă cu problemele pe care le-a avut în copilărie, în adolescență și mai târziu, în viață. Iar eu simt că nu te poți considera vindecat de problemele vieții. Le poți accepta și poți trăi împreună cu ele. Acesta este copacul vieții, cel care a dat numele colecției mele. Cu toate cicatricile lui, cu iernile și cu verile prin care a trecut. Dar copacul se dezvoltă, crește și ia forma vieții pe care a trăit-o. Nu există doi copaci la fel și nu există doi oameni la fel. Dar în orice om se ascunde un creator.

NEVOIA DE AUTENTICITATE

Femeile care țeseau sau brodau ii, bunicile noastre, erau creatoare. Se poate ca noi să ne fi pierdut un pic profunzimea, fiindcă ne grăbim să simțim, ne grăbim să trăim, ne grăim să… Nici nu știu unde ne grăbim atâta, dar sigur ne grăbim. Iar în viteză nu prea mai ai timp să te oprești și să privești mai profund. Acei oameni care în trecut făceau covoare, ii, vase de lut… Acolo era creație pură, acolo modelul se năștea din emoția lor. Ieșea din simțirea lor, din trăirea lor, din starea lor din acel moment. Pentru orice actual sau viitor creator vestimentar, fie că vorbim de creații vestimentare unicat sau nu, contează foarte mult liniștea și timpul. Partea asta de creativitate a omului este o parte foarte sensibilă, o parte care se poate dezechilibra ușor. Sau care poate să se ascundă, la orice stimul extern. Sau chiar să se prefacă. Eu cred că asta este esența noastră, a oamenilor: creativitatea.

Eu am o viziune mai ciudată despre creativitate. Școala este ok, dar îți poate răpi din libertatea de exprimare, din acea creativitate pură. Oamenii ar trebui să fie lăsați să creeze așa cum simt, dar și să fie lăsați să-și aleagă sursele de studiu de acolo de unde simt ei că trebuie să și le ia. Pentru că poate eu nu-l simt pe Klimt, dar îl simt pe Picasso. Klimt este imens, este important, dar poți să-l admiri și fără să te inspire. Se prea poate ca eu, creatorul, să mă simt bine în altă parte. Și atunci mă duc în acea parte, la acea sursă. Acolo unde mă simt în largul meu. Și poate că mă voi întoarce vreodată, pe parcursul devenirii mele, și la Klimt. Poate nu e momentul acum. Totul trebuie să curgă. Fiindcă dacă cineva îți spune „Nu, întoarce-te la Klimt”, în acel moment ești frustrat, în acel moment simți că cineva ți-a tăiat aripile. Unii vor reuși să depășească momentele de genul acesta, dar alții nu.

Dincolo de conceptul de haine la comandă sau nu, dincolo de lumea lui „sunt doar haine”, se ascunde emoția, iubirea. Acesta este sfatul meu pentru toți cei care vor să devină designeri, creatori: să înceapă cu emoție, cu iubire. Poate că pentru alții e altfel, dar acesta e adevărul meu. Iar aici pot să vorbesc doar despre mine, despre ce creez eu. Poate că pentru alții e valabilă altă viziune, a altui creator. Fiecare are adevărul și esența lui. Fiecare e unic.