Printre fete, cu Jack Daniel’s

Uneori, când vine vorba de femei, băutura de la girls night out rămâne singurul lucru real și onest. Anticiparea cirozei e nimic dacă paharul cu Jack face contururile să se estompeze.

Stau la masă într-o cârciumă plină, cu un cuplu prieten. Lângă noi, absent, un bărbat își ceartă nevasta că nu-l lasă să bea. Altul urmărește apatic meciul proiectat pe ecranele din jur. O fată cu părul roz face poze: mai târziu vom putea cumpăra magneți de frigider cu fețele noastre. Fețele noastre obosite, zâmbind fals, pe frigider. Grupul meu bea bere: companionul – neagră, cuplul prieten – blondă. Ieftină și blondă – o traseistă de ocazie. Mă simt îmbătrânită prematur și caut un pic de consolare în ochii amicei. Nu știu de ce astăzi arată ca o nevastă de provincie. Tac. Ei vorbesc despre job și sex și copii. El spune multe. Prea multe. Are păreri și frustrări și dorințe și părerea lui e că ea ar trebui să schimbe păreri și frustrări și dorințe. Ea îl privește cu infinită mândrie. Tac.

Stau la masă într-o cârciumă goală și-o aștept pe ea. O credeam sufletul meu pereche, o ea care mă întelege pentru că e ea, când el, sufletul pereche oficial, absentează fiind el. Pereții sunt albi și am senzația că am ajuns la dentist – pe cale să-mi scot măseaua de minte. În minte, fac prezentările: „Dl. Dințescu, v-o prezint pe Andreea, măseaua mea de minte – dreapta sus. Inițial, am avut senzația că Andreea mă ajută să cresc, să mă maturizez și să mănânc chestii. Dar între timp, a ajuns să-mi provoace dureri de fiecare dată când mănânc dulciuri. De fapt, a început să se supere fiindcă mâncam prea multă ciocolată, iar acum nu mă mai lasă să mănânc nimic. Dle. Dințescu, am venit aici să-mi rezolv problemele cu Andreea. Aș vrea să o păstrez și nu știu cum. Știți, ei nu-i plac dentiștii… Și-mi spune mereu că sunt egoistă. Sigur că e cariată! Toate suntem”, zic, în timp ce o foarte zâmbitoare Andreea îmi spune cât de egoistă sunt.

Stau la masă într-o cârciumă oarecare. Singură. Am refuzat o invitație fără să știu de ce. Știu că ea nu mă mai vrea acolo. Îmi trece prin minte că m-a invitat din obligație. Știu că eu nu mai vreau să fiu acolo. „Dle. Dințescu, trebuie să mă ajutați cu Andreea! Nu vreau să fiu acolo când se hotărăște cealaltă măsea de minte să crescă peste ea! O doare și nu știu cum să o ajut. Știți, eu nu prea mă pricep la măsele și tind să-i dau dreptate când mă face proastă sau egoistă, dar eu știu că măselele nu sunt incisivi. Dle. Dințescu, Andreea spune că e antisocială, dar… se întelege foarte bine cu toți ceilalți dinți. Are ceva probleme cu măseaua de minte pereche – stânga sus și pare să se creadă incisiv, dar eu sunt aproape sigură ca e doar o măsea de lapte, fără rădăcini. Știți, s-ar putea să fie nevoie să mă scoateți pe mine…”, zic, cu gândul la glorioasa anestezie.

Câteodată, nici măcar Jack nu e onest…