OwnZones Media Network (OMN), un furnizor global de tehnologie, distribuție și conținut pentru piața OTT, împreună cu UPC România, parte a grupului Liberty Global, anunță lansarea aplicației OwnZones Passport România. Disponibilă exclusiv abonaților UPC care dețin mediabox-ul de ultimă generație HORIZON, aplicația debutează cu o selecție de seriale originale cu influenceri din România și SUA, știri locale destinate în principal generației millennials și o ofertă bogată de filme de top de la Hollywood.

„Ownzones Passport România este o aplicație premium ce oferă conținut exclusiv dezvoltat în funcție de specificitățile pieței din România”, a afirmat Dan Goman, fondator și CEO al OMN.Suntem încântați să inițiem un parteneriat cu UPC România pe noua platformă HORIZON și considerăm că există oportunități excelente de a oferi soluții asemănătoare și pe alte piețe.”

OMN asigură toate programele pentru noua platformă OwnZones, inclusiv producția a patru seriale originale, având ca protagoniști vedetele Anna Lesko, Adelina Pestrițu, Paul Siserman și Cătălin Botezatu. Acestea vor fi completate de serialele originale disponibile deja pe Ownzones.com, precum “Chloe on Pointe” cu Chloe Lukasiak, fosta vedetă din “Dance Moms”, și “Hollywood DIY with How2Girl Courtney Sixx”. Prin parteneriatul cu Circa, un portal de știri și divertisment în expansiune rapidă, OwnZones va crea un birou de știri dedicat, cu un corespondent permanent la București, care va publica zilnic ultimele știri, documentare și reportaje de lifestyle. De asemenea, aplicația va avea o selecție de filme de la Hollywood, inclusiv o colecție de filme Star Trek și serialul documentar exclusiv “The Captains”, realizat de William Shatner.

Toți clienții UPC care au mediabox-ul HORIZON pot accesa conținutul OwnZones din portalul de aplicații. Mai multe detalii aici.

 

Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *