Farmec, cel mai important producător de cosmetice din România, a creat cea mai recentă gamă de produse bazându-se pe rezultatele cercetării conform căreia, pentru majoritatea românilor, familia este principala sursă de formare a deprinderilor de îngrijire personală. Astfel, noile produse sunt menite să acopere nevoile de îngrijire ale întregii familii. „Frumusețea și încrederea se cultivă în familie” este mesajul noii campanii de comunicare Farmec.

În noua gamă Farmec se regăsesc 27 de tipuri de produse, cuprinse în 3 subgame destinate îngrijirii tenului, corpului și părului. Toate soluţiile oferite sunt naturale, fără parabeni şi au în componenţă parfumuri hipoalergenice. Liniile de produse conţin extracte naturale, cu o eficienţă demonstrată, precum flori de orhidee, bambus, urzică şi grâu, busuioc şi cimbrişor, ulei de argan sau glicerină.

Campania de comunicare a noii game Farmec se derulează sub mesajul “Frumusețea și încrederea se cultivă în familie” și are la bază un sondaj derulat la nivel național pe un eșantion de 11,106 persoane. Conform răspunsurilor înregistrate, 39% dintre consumatori consideră că mama a fost persoana de la care au învăţat ce înseamnă frumuseţea şi încrederea, în timp ce 23% din totalul celor chestionaţi au răspuns că bunica este persoana de la care au preluat cele mai importante ritualuri de înfrumusețare. Pentru 21% dintre participanții la sondaj, acest rol l-a avut sora.

 

“Am demarat acest sondaj din dorinţa de a descoperi cine sunt personele care ne-au împărtășit adevăratele secrete de înfrumuseţare şi ne-au oferit cele mai importante lecţii de încredere în sine. Pentru consumatorii noștri, acestea sunt cele mai importante femei din vieţile lor – mama, bunica şi sora”, a declarat Ioana Borza, Director de Marketing al companiei Farmec.

 

Beauty & Make-up

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *