Dacă bărbații au visul eroului, femeile au visul zeițelor, reginelor și, într-o variantă diluată, a prințeselor. După posibilități imaginare. Orice fetiță e o prințesă, se spune într-un film celebru. Așadar, toate femeile au în ele potențialul de a deveni regine, iar câteva s-ar visa chiar reginele propriului mic univers, adică un fel de zeițe. Și ce-și dorește cel mai tare o zeiță? Păi, să fie adorată și să primească sacrificii. De ce? Vorba reclamei: pentru că merită! Și pentru că până și Don Quixote are nevoie de o Dulcinea.

Jung spunea că psihicul uman ascunde o serie de structuri arhetipale în sine, eu, persona, umbră și “complexul contrasexual”, adică animus și anima. Noua generație de psihologi, psihoterapeuți și cercetători inspirați de operele jungiene au încercat să dezvolte aceste arhetipuri și au căutat inspirație în ceea ce unește oamenii de pretutindeni: religie, mituri și legende. Jean Shinoda Bolen este una dintre persoanele care au condimentat opera lui Jung cu o serie de arhetipuri feminine cunoscute, plecând de la mitologia greacă. Cu alte cuvinte, în cartea ei Goddesses in Everywoman, Bolen vorbește despre femei, despre psihicul lor și despre legătura lor specială cu zeițele din Antichitate.

De ce sunt importante zeițele pentru psihicul feminin? Păi, deși femeia se definește și este adesea definită conform relației sale cu alții, adică drept fiică sau fecioară, soră, iubită, prostituată – sfântă sau nu, soție, mamă, vrăjitoare, uneori femeia pare a fi altceva. Așa cum bine spunea un prieten, după câteva beri, întrebat fiind pe când un nou copil: “Putem să discutăm noi până mâine, că femeia face tot cum vrea și doar ea știe ce va face”. Se pare că, măcar uneori, femeia este nu doar independentă și imposibil de definit în relație cu ceilalți, ci și creatoare. Iar zeițele se apropie foarte bine de această parte ascunsă a psihicului feminin. Până aici, totul sună bine, iar doamnele vor fi probabil încântate de comparație. Dar creștinismul nu e creștinism din întâmplare: nu toți zeii au fost buni și generoși până la apariția lui. Zeițele alese de Bolen pentru a întruchipa aspectele psihicului feminin au și defecte, iar regina lor ar putea ajuta la descifrarea câtorva dintre cele mai cunoscute defecte feminine.

Naples National Archaeological Museum [CC BY 2.5 (https://creativecommons.org/licenses/by/2.5)], via Wikimedia Commons
Zeița Hera, pe care romanii ne-o prezintă ca Juno sau Junona, era atât regina zeilor, soția stăpânului lor, Zeus (Jupiter, la romani), cât și zeița căsătoriei. Bolen și alți autori de renume ne spun că poeții greci făceau adesea referire la “ochii ei de vacă”, adică mari și frumoși. Să te uiți ca boul la poarta nouă era, așadar, un compliment. Hera era asociată cu vaca și cu laptele și se spune că galaxia noastră, Calea Lactee, și-a primit numele de la greci. Ei credeau că a apărut din sânii marii zeițe. Nu e ușor însă nici să ai atâția copii, nici să fii regina zeilor, iar Homer ne-o prezintă adesea pe Hera drept răzbunătoare și crudă. O adevărată scorpie, adică. Defectele Herei nu apar însă din neant, ci ca urmare a unor multe dezamăgiri. După căsătorie și după luna de miere, Zeus o trădează, umilind-o din când în când.

Stăpână pe viața altora, dar nu și pe a ei, capabilă să se răzbune, dar nu pe cine și-ar dori, Hera devine crudă. Miturile ne povestesc că Hera le pedepsește pe cele dorite de Zeus, chiar dacă acestea au fost abuzate, forțate, violate. Când și când, Hera se răzbună chiar și pe copiii lor. Puterea ei depinde de puterea lui Zeus, așa că Hera rămâne de partea soțului chiar și atunci când trebuie să aleagă între el și copilul lor. Hera era venerată de greci drept regina zeilor și era, cu siguranță, una dintre cele mai importante zeițe ale Antichității. Dar Hera nu rămâne fecioară, nu rămâne nici soră, nici fiică, se chinuie să-și păstreze rolul de soție, eșuează în cel de mamă și ajunge să poarte în ea însăși defectele femeilor de pretutindeni: vanitatea, orgoliul, răzbunarea, gelozia, cruzimea și lașitatea. Cea mai mare dintre zeițele grecilor nu este o ființă, ci o neființă. Luptând pentru a rămâne soție, Hera uită să fie.

Povestea reginei zeilor este frumoasă și utilă pentru orice femeie, dar și pentru cei de lângă ea. Ar fi bine să te gândești, de exemplu, că a defini femeia de lângă tine drept “vacă” s-ar putea să te coste mai mult decât crezi. Și pe ea la fel.

Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *