Filmul ăsta merită să fie criticat: povestea de dragoste de la care porneşte demersul ar putea fi considerată de-a dreptul banală, dacă protagoniste n-ar fi două femei, scenele de sex sunt prea lungi, conform unora, iar Adele, personajul principal, un fel de Harap-Alb feminin, mănâncă atât de urât încât reuşeşte sa facă un bebeluş molfăitor să pară de-a dreptul delicat, prin comparaţie. Şi totuşi e un film bun, chiar foarte bun.
Regizorul Abdellatif Kechiche reuşeşte să aducă pe ecrane un lucru dificil şi preţios, în cinematografie şi în viaţă: naturaleţea. Bebeluşul molfăitor pe nume Adele devine feminin şi senzual în scenele alea prea lungi, iar jumătatea ei mai sofisticată, Emma este, pe rând, mentor, model, partener şi fost. În ecuaţia naturală care este dragostea, Emma reprezintă pentru Adele fructul interzis. La început, Emma e fructul interzis de terţi şi dragostea învinge, ca-n orice poveste banală. Interesant e momentul despărţirii, căci Emma devine interzisă prin natura ei, dar şi prin maturizarea Adelei. Naturaleţea învinge banalitatea şi cele două devin incompatibile.
Şi nu, nu există scene de sex prea lungi! Mai ales dacă ele întrerup firul narativ. Fiindcă, natural, chiar ăsta e rolul sexului.
