În luna aprilie, Institutul Cervantes din București dă startul unui nou program de cursuri de învățare a limbii spaniole. Spaniola este pe locul al doilea în topul celor mai răspândite limbi materne din lume, după chineza mandarină, potrivit celui mai recent raport pe această temă al Institutului Cervantes: „Limba spaniolă în lume – Anuarul Institutul Cervantes 2023”. Astăzi, limba spaniolă este vorbită de 6,2% din totalul populației globului și este a patra limbă din Uniunea Europeană ca număr de vorbitori nativi, după germană, italiană și franceză.

Despre cursurile de la Institutul Cervantes

Oferta de cursuri disponibile în această primăvară la Institutul Cervantes include cursuri pentru adulți și copii atât online, cât și cu prezență fizică, la sediul instituției din Bulevardul Regina Elisabeta 38. Programul cuprinde module intensive, cu durata de o lună, dar și module extensive, ce se desfășoară pe parcursul a două luni și jumătate, destinate tuturor nivelurilor, de la A1 la C1.2.  

O noutate absolută o constituie cursurile cu prezență fizică de vineri seara dedicate adulților, modul care debutează pe 5 aprilie și se încheie pe 16 iunie, precum și cursurile intensive dedicate adulților din perioada 15 aprilie – 20 mai, de luni până joi. De asemenea, tot pe lista noutăților se află și cursurile online de duminica dimineața dedicate adulților, care vor avea loc în perioada 7 aprilie – 23 iunie.

Prin organizarea cursurilor online, Institutul Cervantes își propune să se adreseze tuturor celor dornici să învețe limba spaniolă, indiferent de orașul în care se află, astfel că sunt invitați cursanți din toate orașele țării, dar şi din străinătate.

Despre orar şi înscrieri:

Mai multe detalii despre orar și despre înscrieri sunt disponibile pe site-ul Institutului Cervantes, AICI.

Declaraţia directorul Institutului Cervantes

„Cel mai recent raportul anul privind răspândirea limbii spaniole în lume publicat de Institutul Cervantes, ne-a arătat faptul că spaniola este limba pe care cetățenii din Europa și-ar dori cel mai mult să o învețe ca limbă străină secundară. Și în România, interesul este în creștere și ne bucură acest fapt. Acesta este motivul pentru care am încercat să ne imaginăm noi și noi formule și cadre de învățare ale limbii spaniole: de la cursurile online, până la cursurile de weekend, venind astfel în întâmpinarea celor care nu pot ajunge fizic la sediul nostru din București sau care au un program încărcat în timpul săptămânii”, a declarat Jorge Jiménez-Zumalacárregui, directorul Institutului Cervantes din București.

Citeşte şi: Ediţia…

Citeşte şi: Încă mai…

How to...

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *