Harem – Lumea din spatele vălului şi prietenia dintre femei

Am inceput să citesc Harem – Lumea din spatele vălului, de Alev Lytle Croutier, mânată probabil de aceeaşi curiozitate pentru care autoarea a studiat vieţile femeilor ascunse în spatele vălurilor, în harem. „Ce ne vor spune oare aceste femei, despre ele şi despre noi înşine?”, se întreabă autoarea, la începutul călatoriei sale prin haremurile Imperiului Otoman.

La sfârşitul drumului de peste 200 de pagini, concluzia la care ajunge autoarea este că, pentru bărbaţi, haremul reprezenta o variantă lumească a Paradisului. Haremul este locul în care, printre mătăsuri, şerbeturi, opiu şi vise, ei îşi ascund fiinţele cele mai dragi: mamele, surorile şi soaţele, protejate astfel de noroiul cotidian, conservate poate în structura lor delicată, onirică. Dar care este motivul pentru care femeile acceptau această izolare şi, poate chiar mai important, ce ne îndeamnă pe noi, astăzi, să căutăm uneori aceeaşi izolare, în spa-uri, saloane sau cafenele, înconjurate doar de prietenele noastre?

„Mă întrebi cum ne petrecem timpul! Visând, in principal. Ce altceva putem face?” –  scria Halide Elip, in 1914. Cuvintele ei, puternice în realitatea fragilă a haremului de unde scria, în 1914, rămân adevărate şi astăzi. Edmondo de Amicis susţinea că, ascunse în haremuri, „femeile au relaţii foarte pasionale între ele. Ele poartă haine de aceeaşi culoare, acelaşi parfum, îşi fac desene de aceeaşi formă şi dimensiune şi fac demonstraţii entuziaste de iubire”. Deşi europencele au fost ferite de „viciile străvechiului Babilon”, şi ele caută, visătoare, prietenia altor femei, legând uneori relaţii pasionale, în cadrul cărora dragostea şi admiraţia se manifestă aproape identic: folosind cosmetice, parfumuri şi accesorii asemănătoare şi discutând despre… orice. Poate că ştim, ajutate de aşa-zisa intuiţie feminină, că doar o altă femeie poate întelege motivul pentru care, uneori, o nouă pereche de pantofi poate vindeca o inimă rănită. Sau poate doar ne dorim un partener de discuţie pe măsură, in momentele-cheie ale vieţii: