Häagen Dazs sărbătorește 54 de ani de la lansarea primelor sortimente de înghețată: vanilie, ciocolată și cafea. Create în 1961, acestea se regăsesc și în prezent în portofoliul companiei, rețeta de vanilie rămânând neschimbată până astăzi, cu același conținut de 5 ingrediente: lapte, frișcă, zahăr, ouă și vanilie.
Häagen Dazs Vanilla
Exact ca la începuturi, toate sortimentele Häagen Dazs sunt create plecând de la o bază de 100% lapte și frișcă adevărate, ceea ce le conferă acestora cremozitatea specifică și textura bogată. Rețetele conțin 0% emulsificatori, coloranți artificiali și conservanți. „Există o legendă la noi în companie”, declară Liliana Bock, Manager Maresi Foodbroker, importator al înghețatei Häagen Dazs, „frumusețea înghețatei noastre constă în ceea ce se găsește înăuntru, dar mai ales în ceea ce lăsăm afară”.
Häagen Dazs Chocolate
Un alt element neschimbat în prepararea înghețatei Häagen Dazs este tehnica ce lasă foarte puțin aer în compoziția finală, motiv pentru care aceasta are nevoie de timp pentru a se topi, aproximativ 10-12 minute. „Considerăm că pentru adevăratele plăceri meriți să aștepți, iar prin tehnica lui Reuben Mattus ne bucurăm și azi de aceeași textură perfectă”, adaugă Liliana Bock.
Häagen Dazs Coffee
Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *